Autor:
Ion Cristoiu
| marţi, 02 august 2016 | 23 Comentarii
| 7677 Vizualizari

Ion Cristoiu

Nici nu s-a răcit bine scaunul de viceguvernator al BNR lăsat liber prin arestarea lui Bogdan Olteanu că şobolănimea nostră politică a şi prins a-şi ridica năsucurile în sus simţind în nări ameţitorul miros de brînză.

După cum era de aşteptat, primul şobolan care nu numai c-a tresărit la mirosul de brînză, ba chiar a şi chiţcăit că e al Lor, al şobolanilor din borta condusă de el, a fost Vasile Blaga, copreşedinte al PNL.
Ştiind el mai multe lucruri decît noi, muritorii (e pentru Lulutza un fel de Tata Moşu!), Vasile Blaga l-a declarat pe Bogdan Olteanu mort politic şi, prin urmare, a fost primul şi singurul politician român care s-a arătat preocupat nu de soarta nefericitului Bogdan Olteanu, ci de proclamarea dreptului PNL la desemnarea noului viceguvernator.

N-are importanță că după nenorocita experiență care fost desemnarea politică a unui viceguvernator în persoana lui Bogdan Olteanu.
Copreședintele PNL, zis și Partidului Meu, cel pe care DNA se zbate să-l facă partid de guvernămînt prin schilodirea celorlalte partide, proclamă deja că postul va fi ocupat nu în virtutea competenței, ci a intrigilor politruce. Luni, 1 august 2016, potrivit ştirilor, Vasile Blaga a declarat:
„Am discutat astăzi în Comisia de unificare, nu în Biroul Politic Naţional, şi dacă îşi dă dl Bogdan Olteanu demisia, funcţionează Consiliul de Administraţie al BNR, nu depinde numai de noi – PNL – ca să convocăm Parlamentul. Dacă conducerile celor două camere vor ajunge la o astfel de concluzie, noi vom răspunde pozitiv, dar fără nicio problemă poate funcţiona pînă la 1 septembrie şi cu un om în minus Consiliul de Administraţie al BNR. (…)
Ni se cuvine nominalizarea, există un algoritm parlamentar care a funcţionat întotdeauna, s-a respectat întotdeauna. Nu văd de ce nu s-ar respecta şi acum. Dar nu discutăm de nume acum, cînd va fi cazul”.

Ce-mi place mie la şobolănimea politică e izmeneala de a se da pisică şi nu şobolan.
„Dar nu discutăm de nume acum, cînd va fi cazul”.
E vorba, desigur, de numele propus de PNL pentru postul de viceguvernator.
Vasile Blaga declară că nu ni-l spune acum.
De parcă ar fi nevoie să ni-l spună el.
Păi ce, noi nu ne dăm seama şi singuri care va fi alesul PNL?!
Cine altcineva ar putea fi alesul PNL decît Lucian Isar, alesul inimii celei care e copreședinte al PNL, Alina Gorghiu.

Lucian Isar a cărui osteneală de pînă acum a dezvăluit că nimic pe lume nu-și dorește mai mult decît postul de viceguvernator.
Atît de tare încît, cînd se întoarce Alina Gorghiu acasă, vede intrînd pe uşă, în locul ei, însăşi Banca Naţională a României.
Dacă nu e Lucian Iar, de ce să se fi grăbit şobolanul Vasile Blaga să anunţe, în numele şobolănimii strînse în borta numită PNL, că postul e al PNL?

Vasile Blaga s-a grăbit să declare asta ca un pas către desemnarea lui Lucian Isar.
Dacă Bogdan Olteanu n-ar fi fost arestat, n-ar fi fost loc liber pentru Lucian Isar.
Repet, dacă n-ar fi fost arestat în 24 de ore, ci numai convocat la DNA.
Aţi priceput acum de ce a fost nevoie de arestarea ditamai viceguvernatorului, deși putea fi doar convocat la DNA?
Pentru ca Bogdan Olteanu să fie constrîns să demisioneze şi astfel să creeze un post vacant.

Despre Operaţiunea Bogdan Olteanu, plecînd de la anchetarea unui fapt petrecut în 2008 (cu opt ani în urmă!), unii au lansat ipoteza unei operaţiuni de Poliţie Politică împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu.
A fost şi asta.
Dar, în principal, Operaţiunea de Poliţie Politică a vizat crearea unui post pentru soţul Alinei Gorghiu.
Şi astfel Cazul Bogdan Olteanu intră sub zodia unei telenovele scrise de I.L. Caragiale.

Bogdan Olteanu i-a fost amant Alinei Gorghiu.
DNA l-a arestat pe fostul amant de dragul actualului soţ.
S-a spus, la vremea respectivă, că Bogdan Olteanu a refuzat să-şi lase nevasta pentru a se însura cu Alina Gorghiu.
Ce nerod!
Dacă se însura cu ea, azi nu era fost viceguvernator.
Azi era viitor Guvernator!

Acest articol a fost publicat iniţail pe blogul jurnalistului Ion Cristoiu.

Tag-uri:
BNR, Bogdan Olteanu, DNA, Vasile Blaga, PNL, Alina Gorghiu, guvernator BNR, arestarea lui Olteanu, Gandul lui Cristoiu, Ion Cristoiu

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/ion_cristoiu_01-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/ion_cristoiu_01-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Autor: Ion Cristoiu | marţi, 02 august 2016 | 23 Comentarii | 7677 Vizualizari Ion Cristoiu Nici nu s-a răcit...

Preluat de la EVZ