Autor:
Daniel Teodoreanu
| luni, 15 august 2016 | 0 Comentarii
| 1094 Vizualizari

Un miliardar CERE O MASURA prin care TOTUL SE POATE SCHIMBA pentru totdeauna

Piaţa muncii se poate schimba pentru totdeauna dacă va fi acceptată o măsură specială, pe care şi-o doreşte unul dintre primii miliardari ai lumii.

Mexicanul Carlos Slim Helu propune introducerea săptămânii de lucru de trei zile, pentru a diminua şomajul, pentru a stimula turismul, educaţia şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Conform Bloomberg, preşedintele companiei Telmex şi cel mai bogat om din lume în perioada 2010-2013, a explicat de ce îşi doreşte asta.

“Săptămânile de lucru mai scurte reprezintă o soluţie pentru transformarea civilizaţiei. Istoric, cu cât tehnologia avansează mai mult, cu cât sunt mai multe progrese, cu atât oamenii muncesc mai puţin. Acum se întâmplă că oamenii trăiesc mai mult, au o sănătate mai bună, fără necesitatea efortului fizic. Această civilizaţie necesită mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, mai puţin efort fizic.

Productivitatea a crescut exponenţial, chiar dacă unii economişti neagă acest lucru. Şi vedem că din această cauză şomajul este o problemă în multe ţări, mai ales în Europa. Este important ca oamenii să nu mai iasă la pensie la 50, 60 sau 65 de ani. Cred că ar trebui să se pensioneze mai târziu, dat fiind că au mai multe cunoştinţe şi mai multă experienţă. Iar eu cred că trebuie să lucreze trei zile pe săptămână, pentru a crea spaţiu şi altora.

În acest mod necesităţile pentru mijloace de transport vor scădea. Statele nu se vor mai confrunta cu problema pensionărilor timpurii, care sunt destabilizatoare din punct de vedere financiar. Calitatea vieţii şi patru zile libere pe săptămână vor stimula numeroase activităţi economice – mai mult turism, divertisment, sporturi, cultură, educaţie. Oamenii pot profita de acesta zile libere suplimentare pentru a continua să acumuleze cunoştinţe

(…) Întotdeauna oamenii au opus rezistenţă schimbărilor. Cea mai profundă schimbare este o nouă civilizaţie, una transformată dintr-o societate industrială în una pentru servicii. Încă există politicieni care laudă producţia industrială. Dar uită că aceasta este o societate de servicii”, a declarat Carlos Slim.

Tag-uri:
Carlos Slim Helu, mexican miliardar, miliardar, saptamana de munca, piata muncii, bogatasi

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/08/un-miliardar-cere-o-masura-prin-care-totul-se-poate-schimba-pentru-totdeauna-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/08/un-miliardar-cere-o-masura-prin-care-totul-se-poate-schimba-pentru-totdeauna-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEconomie
Autor: Daniel Teodoreanu | luni, 15 august 2016 | 0 Comentarii | 1094 Vizualizari Un miliardar CERE O MASURA prin care...

Preluat de la EVZ