Autor:
Felix Mihai Badea
| joi, 29 septembrie 2016 | 1 Comentarii
| 311 Vizualizari

Leonard Doroftei

Evenimentul Zilei vă prezintă principalele subiecte ale zilei de vineri, 30 septembrie.

Dosarul “Gala Bute”. Leonard Doroftei şi principalul denunţător al Elenei Udrea, aşteptaţi în instanţă pentru a fi audiaţi

Pugilistul Leonard Doroftei şi principalul denunţător din cauză ar putea fi mâine audiaţi la Instanţa supremă în dosarul „Gala Bute”, în care fostul ministru al Turismului Elena Udrea este acuzată de corupţie.

Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

În acest dosar, alături de Elena Udrea au fost trimişi în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.




Politică

Preşedintele Klaus Iohannis și președintele Senatului participă la funeraliile fostului șef al Statului Israel Shimon Peres


Ziua Internațională a Muzicii

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzicii, serbată la nivel mondial pe 1 octombrie, Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, în colaborare cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii M. S. Curie – Budimex București oferă pe 30 septembrie, un scurt recital pacienților și cadrelor medicale din spitalul Marie Curie. La eveniment sunt invitați să participe toți copiii internați în cadrul spitalului, care sunt deplasabili la acel moment, alături de părinți și medici.


Noaptea Albă a Galeriilor

Galeria Romană participă la evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor 2016. Acesta va avea loc vineri, 30 septembrie 2016, între orele 19:00-04:00.

Cu ocazia ediţiei 10, Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Ephemair, îşi extinde programul nocturn în galerii de artă, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din alte nouă oraşe. Astfel, alături de Bucureşti, vor avea loc expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane în Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.


Seminar

Academia Romana si Fundatia pentru Stiinta si Arta organizeaza in perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2016 Seminarul international “Penser l’Europe”, editia a 15-a. Tema din acest an este “In curand se implineste un secol de la sfarsitul Primului Razboi Mondial: ce a invatat Europa din istoria sa?”


Preşedintele Klaus Iohannis participă la funeraliile fostului preşedinte al Statului Israel, Shimon Peres. Funeraliile vor avea loc la ora 9.30, în Israel. Va participa și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

Premierul Dacian Cioloş participă la deschiderea unei noi unităţi de producţie Pirelli în România, la Slatina. Evenimentul va avea loc de la ora 11.00 la Polul Industrial Pirelli. 


Karpatia Horse Show

Începe Karpatia Horse Show, eveniment hipic internațional, ce se va desfășura în perioada 30 septembrie – 2 octombrie, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova. Timp de trei zile, pasionații de călărie, dar și cei care doresc experiențe deosebită, pline de suspans și adrenalină sunt invitați să se bucure de eleganța echitației. Karpatia Horse Show va găzdui două tipuri de competiții oficiale: Concursul Complet Internațional (disciplină olimpică din 1912) și Concursul Național de Atelaje proba conuri. Competiţia ecvestră internațională este împărțită pe trei categorii de concurs (CCI 1*, CCI 2*, CCI 3*) și este compusă din probele de Dresaj, Cross-Country și Obstacole.


Conferința Capital Filles

La ora 12.00, la Biblioteca Centrală Universitară se va desfășura conferința Capital Filles, programul de mentorat derulat în parteneriat cu Ministerul Educației și companii din România pentru încurajarea tinerelor din liceele timișorene să își continue studiile după bacalaureat. Pe lângă reprezentanții programului și ai autorităților, vom avea alături și directori de liceu și tinere și mentori implicați în program care să vă povestească despre program și impactul acestuia.


Peste 50 de asociaţii non-guvernamentale, reunite în platforma Agora, ce apără drepturile pacienţilor cu boli reumatice din Europa de Sud, se întâlnesc la Bucureşti în perioada 30 septembrie – 2 octombrie în cadrul evenimentului Agora Annual Conference 2016 – „Patient’s right to be partner in research and decision-making process”. În deschiderea evenimentului, vineri, la ora 12.00, la Novotel, va avea loc o conferinţă de presă în cadrul căreia Souzi Makri, Preşedinte Agora , Conf. Dr. Cătălin Codreanu, Preşedinte al Ligii Române contra Reumatismului şi Codruţa Zăbălan, reprezentant al Ligii Române contra Reumatismului, vor discuta despre creşterea accesului pacienţilor cu boli reumatice la programele de cercetare şi la cele educaţionale.


Federația Română de Fotbal și Rețeaua de sănătate Regina Maria semnează, vineri, primul parteneriat dintre FRF și o rețea medicală privată. Prin intermediul acestui parteneriat sportivii angrenați la loturile naționale vor avea acces la servicii medicale la standarde înalte. La ora 11.00, la Casa Fotbalului, în cadrul complexului Arena Națională (Str. Serg. Vasile Șerbanică nr. 12), va fi organizată o conferință de presă susținută de Răzvan Burleanu, Președintele Federației Române de Fotbal și Fady Chreih, CEO Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Tag-uri:
pugilist, boxer, leonard doroftei, elena udrea, gala bute, seminar, ziua internationala a muzicii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, campion, doroftei

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dosarul “Gala Bute”. Leonard Doroftei şi principalul denunţător al Elenei Udrea, aşteptaţi în instanţă pentru a fi audiaţi.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/23leonard-doroftei-10-vs-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/23leonard-doroftei-10-vs-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialAgenda zilei
Autor: Felix Mihai Badea | joi, 29 septembrie 2016 | 1 Comentarii | 311 Vizualizari Leonard Doroftei Evenimentul Zilei vă prezintă principalele...

Preluat de la EVZ