Autor:
Alexandru Toader
| joi, 29 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 58 Vizualizari

Tamaș (stânga), unul dintre „remarcații” partidei cu Villareal

Steaua a bifat primul punct în grupele Ligii Europa, după un 1-1 scos în fața formației iberice Villareal, pe „Arena Națională”.

Vicecampioana Ligii I a fost cea care și-a trecut în cont prima ocazie, prin șutul lui De Amorim, reținut însă de portarul ibericilor (8). Însă, Villareal a modificat prima tabela de marcaj. După doar un minut de la execuția stelistului, „Submarinul Galeben” a perforat poarta „militarilor” prin Borre, cu un șut din careul mic trimis printre picioarele lui Niță. Steaua a răspuns prin câteva ocazii, iar gruparea „roș-albastră” a resatbilit egalitatea pe „Arena Nțională” în urma unei gafe a goalkeeper-ului advers, de care a profitat Sulley Muniru (20).

După pauză, tot steliștii au fost mai periculoși. Puteau prelua conducerea, dacă execuția lui De Amorim nu se oprea doar în transversală (47). În concluzie, elevii lui Reghe au demonstrat cu totul un alt fotbal, față de cel pe care l-au arătat la Ankara, cu Osmanlispor (scor 0-2). În prelungiri, portarul Stelei a scos de sub bară lovitura liberă expediată de Jose Angel. 

Remiza de astăzi, cu semifinalista în exercițiu a competiției îi dă speranței Stelei pentru următoarele jocuri din LE. Celălalt duel al grupei, FC Zurich – Osmanlispor, a fost câștigat de elvețieni cu scorul de 2-1. Steaua a rămas și după a doua etapă „lanterna roșie” a Grupei L.

Tag-uri:
Steaua, Liga Europa, Villareal, Europa League, Sulley Muniru, De Amorim

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului LIGA EUROPA. Steaua – Villareal, 1-1. „Roș-albaștrii” reușesc un rezultat mare în fața semifinalistei competiției.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/22steauaimg-0565-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/22steauaimg-0565-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Autor: Alexandru Toader | joi, 29 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 58 Vizualizari Tamaș (stânga), unul dintre „remarcații” partidei cu Villareal ...

Preluat de la EVZ