Directorul tehnic din METROREX, Ionel Oprea, a declarat, astăzi, că linia de metrou Drumul Taberei va fi funcțională la mijlocul anului 2017, însă sunt slabe șanse ca linia care ar urma să lege Bucureștiul de aeroportul,,Henry Coandă” să fie gata până în 2020.

,,În mod realist, lucrările la linia de metrou Otopeni nu pot începe mai devreme de un an, pentru că elaborarea documentației tehnice durează un an. Cu mari, foarte mari eforturi materiale și financiare s-ar mai putea atinge termenul 2020, însă, realist vorbind, este foarte puțin probabil să se ajungă până la aeroport până în 2020. Eu am propus încă de acum doi ani documentele, dar fiindcă nu s-au aprobat, eu am propus 2021 ca an de punere în funcțiune a acestei linii de metrou”, a declarat Ionel Oprea, directorul tehnic al METROREX în fața Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Consiliul General al Capitalei (CGMB) a aprobat, joi, în unanimitate Proiectul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea Magistralei 6 de metrou, care urmează să conecteze, în subteran, Bucureștiul de aeroportul ,,Henry Coandă” din Otopeni.

,,Această linie de metrou are 14 kilometri și 12 stații, din care nouă în București și trei în județul Ilfov. Magistrala 6 are peron comun cu Magistrala 4, la stația ,,1 Mai”, după care se dezvoltă către cartierul Pajura, deservind apoi zona de la bulevardul Expoziției, zona de la Gara Băneasa, zona comercială Băneasa, alte stații sunt Washington, la Ambasada Americii, stația Paris, la Școala Franceză, stația Bruxelles, la linia de centură a Bucureștiului. În Ilfov avem trei stații, la Primărie – Otopeni Centru, în zona Aqua Park – stația I.C. Brătianu și ultima stație – Aeroport Otopeni”, a precizat directorul METROREX.

Ionel Oprea a mai explicat că se vor săpa două tuneluri în paralel, cu o distanță de cel puțin 500 de metri între ele și urmează să fie cumpărate patru freze de săpat (TBM – Tunnel Boring Machine) care urmează să fie achiziționate prin licitație.

rootstireaActualitate/Esential
Directorul tehnic din METROREX, Ionel Oprea, a declarat, astăzi, că linia de metrou Drumul Taberei va fi funcțională la mijlocul anului 2017, însă sunt slabe șanse ca linia care ar urma să lege Bucureștiul de aeroportul,,Henry Coandă” să fie gata până în 2020. ,,În mod realist, lucrările la linia de...

Preluat de la romania ntv