Autor:
Andrei Călin
| joi, 29 septembrie 2016 | 0 Comentarii
| 41 Vizualizari

Mihai Covaliu

Mihai Covaliu, președintele FRS, a anunțat că vrea să candideze la șefia Comitetului Olimpic Sportiv Român. „Sigur voi face acest pas”.

Mihai Covaliu, președintele Federației Române de Scrimă a anunțat că este dispus să candideze pentru funția de șef al ComitetuluI Sportiv Român, dacă va primi semnale că va beneficia de susținere. Fost scrimeur, Covaliu a devenit campion olimpic la JO de la Sidney – 2000, iar la JO de la Beijing – 2008 a cucerit medalia de bornz.

„Nu ascund faptul că sunt oameni care și-au arătat disponibilitatea pentru a mă susține. Eu ca și sportiv, antrenor și președinte de federație nu am alt gând decât a face performanță, indiferent în locul în care voi fi. Și acolo unde voi fi îmi voi face întotdeauna datoria către țară și după aceea față de persoanele care m-au susținut și au avut încredere în mine. Până acum în pozițiile în care am fost mi-am îndeplinit obiectivele și am arătat că pot să fac ceea ce spun. Încă nu s-au încheiat toate consultările, pe 15 octombrie este ultima zi de depunere a candidaturilor, am timp să mă gândesc și să discut cu toată lumea. În momentul în care voi avea o susținere majoritară, sigur voi face acest pas”, a spus Covaliu.



Tag-uri:
mihai covaliu, scrima, cosr, federatie, jocurile olimpice, campion olimpic

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un campion olimpic a anunțat că vrea să candideze la șefia COSR. „Sigur voi face acest pas”.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/33f6a1598eb5aa9626fd48aac006688c-465x390.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2016/09/33f6a1598eb5aa9626fd48aac006688c-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialAlte sporturi
Autor: Andrei Călin | joi, 29 septembrie 2016 | 0 Comentarii | 41 Vizualizari Mihai Covaliu Mihai Covaliu, președintele FRS, a...

Preluat de la EVZ