Cojocul este inclus în colecția de toamnă 2017 seamănă izbitor cu modelul  tradițional din Țara Beiușului, județul Bihor.

Reprezentanții unei asociații din Beiuș, Ţara Binşului – Terra Beiusensis, au semnalat pe pagina de Facebook asemănarea dintre modelul realizat de casa de modă Christian Dior și cojorul binşenesc, relatează ebihoreanul.ro,citat de Libertatea.ro.

Aşa cum menţionam, miercuri, spuneam aici despre cum un designer american  a creat o haină cu model popular identic celui românesc, aflat în patrimoniul muzeului Metropolitan de artă din New York.

Astăzi a venit rândul casei de modă Dior să fie acuzată că ar fi plagiat modelul de cojoc tradiţional din zona Bihorului.

“Mă plimbam în unul din cele mai mari şi mai luxoase cazinouri din lume, în Singapore, şi bineînţeles magazinul Dior este nelipsit, la fel cum sunt toţi ceilalţi „creatori” de modă prezenţi, de la Versace la Yves Saint Laurent. Dar la Dior ceva m-a lovit greu, pe mine, pruncul din Binş născut pe strada Şcolii şi crescut pe Aleea Moţilor. A fost un suman din colecţia anului acesta 2017 care se vinde în jur la 35.000 de dolari, da, aţi auzit corect, ăsta e preţul. Problema din punctul meu de vedere e că-i copiat cu neruşinare după cojocul nostru binşenesc, 100% în modele şi amplasament”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a ONG-ului.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Cojocul este inclus în colecția de toamnă 2017 seamănă izbitor cu modelul  tradițional din Țara Beiușului, județul Bihor.Reprezentanții unei asociații din Beiuș, Ţara Binşului – Terra Beiusensis, au semnalat pe pagina de Facebook asemănarea dintre modelul realizat de casa de modă Christian Dior și cojorul binşenesc, relatează ebihoreanul.ro,citat de...

Preluat de la EVZ