Numărătoarea voturilor este în desfășurare, iar votul a fost pe buletine. În plus, cei peste 4.600 de delegaţi prezenți la Congres și-au mai exprimat opțiunea asupra preşedinţilor Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori (CNRC) şi Comisiei de Arbitraj (CA). Pentru funcţia de preşedinte al CA au candidat Ioan Cupşa, Paul Cotta, Daniel Buda şi Andreea Rabotka, iar pentru cea de preşedinte al CNRC – Mihai Barbu şi Gabriela Horga. 

Europarlamentarul Cristian Bușoi, candidat la funcția de președinte al PNL, a spus în discursul său la Congresul de sâmbătă, că a decis să se înscrie în cursa pentru șefia partidului pentru că PNL are nevoie de o schimbare care este esențială pentru opoziția față de PSD. 

În schimb, candidatul pentru șefia PNL, Ludovic Orban, le-a atras atenția colegilor săi, la Congresul de sâmbătă, să înceteze să mai facă blat cu PSD, spunându-le să înceteze „să mai vândă interesele PNL pe sub masă”. El le-a mai spus liberalilor că nicio decizie nu mai trebuie luată în interiorul formațiunii „de o mână de oameni” și „în spatele ușilor închise”. 

Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PNL se va reuni duminică pentru alegerea funcţiilor în conducerea liberalilor. Forul PNL va alege patru prim-vicepreşedinţi, secretarul general, 16 vicepreşedinţi: 8 vicepreşedinţi pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate, şi 8 vicepreşedinţi pe regiunile de dezvoltare. Secretarul general al PNL este propus de șeful partidului.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Numărătoarea voturilor este în desfășurare, iar votul a fost pe buletine. În plus, cei peste 4.600 de delegaţi prezenți la Congres și-au mai exprimat opțiunea asupra preşedinţilor Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori (CNRC) şi Comisiei de Arbitraj (CA). Pentru funcţia de preşedinte al CA au candidat Ioan Cupşa, Paul Cotta,...

Preluat de la EVZ