Corina Drăgotescu, căci despre ea este vorba, și-a anunțat plecarea pe Facebook. “Am terminat colaborarea cu România TV. Le mulţumesc tuturor colegilor care au făcut posibil acest proiect, de la Noaptea Realităţii până acum, la Noaptea Minţii #mia. A fost cel mai frumos proiect la care am participat. Îi mulţumesc lui Sebi că l-a susţinut. Le mulţumesc tuturor colegilor din regie şi producătorilor şi reporterilor cu care am lucrat de-a lungul timpului şi care au realizat toată muncă din spatele a ceea ce se vede pe sticlă.

Un gând special pentru Valentina Pufulescu cu care am colaborat excelent şi am reuşit performanţă să gândim o emisiune în 15 minute şi apoi să stau în direct 4 ore că să transmit evenimente în desfăşurare. Una peste altă a fost cea mai interesantă perioada din viaţă mea profesională. Mă simt mai bogată sufleteşte şi îmi pare rău că ne despărţim. Va pup pe toţi cei care ţineţi la mine şi mi-aţi arătat mereu lucrul acesta”, a scris Corina Drăgotescu. 

România TV a fost înființat de către Sebastian Ghiță, când postul de televiziune Realitatea TV, sub noua conducere a lui Elan Schwartzenberg, și-a mutat studiourile pe Șoseaua București-Ploiești, în clădirea Willbrook Platinum. România TV a emis ilegal o perioadă de timp fara a avea licență, incalcând Legea audiovizualului.

O parte din personalul postului de televiziune Realitatea TV a hotărât să rămână în studiourile de la Casa Presei Libere, alături de fostul patron, Sebastian Ghiță, pentru a întemeia un nou post de televiziune, pe care l-au denumit RTV. Schimbarea numelui, din RTV în România TV, a avut loc în ziua de 1 decembrie 2011.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Corina Drăgotescu, căci despre ea este vorba, și-a anunțat plecarea pe Facebook. 'Am terminat colaborarea cu România TV. Le mulţumesc tuturor colegilor care au făcut posibil acest proiect, de la Noaptea Realităţii până acum, la Noaptea Minţii #mia. A fost cel mai frumos proiect la care am participat. Îi...

Preluat de la EVZ