Cataramă spune că „Ludovic Orban a făcut o greșeală impardonabilă: s-a poziționat în lupta politică din PSD, atacându-l pe Grindeanu”.

„Din postura lui de posibil președinte al Partidului Național Liberal, arată o lipsă de viziune înspăimântătoare”, mai spune Cataramă, care explică ce a învățat din afaceri: „stai deoparte când piața fierbe, cumperi când lucrurile se așează”.

„La fel trebuie să fie și în politică: nu te poziționezi când adversarii tăi sunt în mijlocul războiului, să-i lăsăm să se măcelărească pentru ca, într-o eventuală negociere, să obținem maximul posibil pentru Partidul Național Liberal”, mai spune liberalul ieșit din cursa pentru președinția partidului din cauză că nu a obținut susținerea filialelor pentru moțiunea sa „Politica națională – Calea liberală”.
 

„O strategie bună necesită tact, inteligență și viziune – doar așa putem face PNL MARE, din nou!”, mai spune Cataramă, adăugând că, „din păcate, prin atitudinea lui, Ludovic Orban face PSD mare, din nou”.

Reacția liberalului vine după ce Ludovic Orban a intervenit în scandalul din PSD afirmând că „în nicio țară civilizată un premier care este susținut de un partid, în momentul în care partidul îi retrage sprijinul nu se cramponează de putere. Atitudinea actualului premier este deplasată, irațională…”

Reamintim că PNL are astăzi congresul, în cadrul căruia se va alege între două moțiuni, una condusă de Cristian Bușoi, intitulată „PNL – partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică!” și cealaltă condusă de Ludovic Orban, numită „Partidul Național Liberal – Forța Dreptei”.

Citește și: Orban sau Buşoi: cine adună o majoritate parlamentară în jurul PNL?

Week-end de foc pentru PNL. Liberalii își aleg noua conducere

Bușoi și-a prezentat ECHIPA cu care candidează la șefia PNL. Cine i se ALĂTURĂ

RĂZBOIUL Dragnea – Grindeanu, comentat de un lider PNL. Previziuni SUMBRE

Bușoi: Guvernul Boc a ajutat la separarea electoratului dreptei, de stânga, mai mult decât guvernul Tăriceanu

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Cataramă spune că „Ludovic Orban a făcut o greșeală impardonabilă: s-a poziționat în lupta politică din PSD, atacându-l pe Grindeanu”.„Din postura lui de posibil președinte al Partidului Național Liberal, arată o lipsă de viziune înspăimântătoare”, mai spune Cataramă, care explică ce a învățat din afaceri: „stai deoparte când piața fierbe,...

Preluat de la EVZ