„Într-o ţară normală, premierul este cel care conduce Guvernul. Într-o ţară anormală, aşa cum a fost România în ultima perioadă, în loc premierul să conducă Guvernul, acum, în ultima perioadă conducea domnul Dragnea Guvernul cu secretarul general, domnul Busuioc. Un personaj pe care nu îl cunoaşteţi foarte bine, care s-a dovedit în ultimele zile că, de fapt, era cheia şi cu doamna Sevil Shhaideh care ţinea banii”, a afirmat Ponta. 

În replică, Dragnea a negat aceste informații și l-a luat la mișto pe colegul său de partid. “Nu am primit eu informări de la SRI. Nu poate merge nimeni cu informările. Nici beneficiarul. Le citesc singur şi acţionez în consecinţă. O afirmaţie iresponsabilă. Eu nu răspund la astfel de acţiuni. Se poate considera cum vrea. Să fie în cadrul legii. E băiat tânăr”, a spus liderul PSD.

Ponta a mai declarat și că a susţinut că ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, voia să dea primarilor şi parlamentarilor bani prin PNDL, în schimbul votului la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

„Toţi banii de investiţii ai României şi fondurile europene au fost alocaţi doamnei ministru Sevil Shhaideh, care până pe 16 iunie nu a semnat niciun contract, nu a făcut nicio investiţie, după care vineri, pe 16 iunie, după ce şi-a dat demisia, a anunţat că se pregăteşte să dea bani la oameni, la parlamentari, la primari, ceea ce e anormal. PNDL e foarte bun, dar nu foloseşti banii de la programul respectiv pentru voturi la moţiune împotriva propriului Guvern”, a completat Victor Ponta.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Într-o ţară normală, premierul este cel care conduce Guvernul. Într-o ţară anormală, aşa cum a fost România în ultima perioadă, în loc premierul să conducă Guvernul, acum, în ultima perioadă conducea domnul Dragnea Guvernul cu secretarul general, domnul Busuioc. Un personaj pe care nu îl cunoaşteţi foarte bine, care...

Preluat de la EVZ