Gardul sediului era blocat marţi dimineaţă cu un lanţ pentru a împiedica accesul lui Jean-Marie Le Pen, după ce liderii partidului, printre care şi Marine Le Pen, l-au prevenit în ultimele zile pe cofondatorul FN că nu-i vor permite intrarea, chiar dacă are acest drept legal.

Jean-Marie Le Pen, care a împlinit marţi 89 de ani, s-a prezentat însă, însoţit de un executor judecătoresc, scrie Reuters, citată de Agerpres.

„Vă cer să luaţi act de faptul că intrările în sediul unde trebuie să se ţină Biroul politic sunt închise cu lanţuri. Dat fiind că am depăşit vârsta la care să sar garduri…”, a comentat el.

„Nu am fost convocat, dar sunt membru de drept din motive statutare şi care au fost confirmate în mod oficial de diferite instanţe judecătoreşti. Prin urmare, Biroul FN, luând această decizie, sfidează atât statutele, deciziile congresului, deciziile tribunalelor, cât şi, aş spune, legile pudorii celei mai elementare, dar aceasta nu ne mai miră”, a continuat eurodeputatul pentru presă.

„Se ştie că la FN nu există recunoştinţă pentru cel care te hrăneşte. Dacă nu aş fi împrumutat 9 milioane de euro către FN, nu doar că nu ar fi putut să participe la alegerile legislative, dar nici măcar la cele prezidenţiale. Din această deosebită delicateţe sufletească, Marine Le Pen a ţinut să-mi facă un cadou de ziua mea”, a atacat el.

„FN tocmai a suferit două eşecuri usturătoare, unul la alegerile prezidenţiale, unul la alegerile legislative. Regula democratică şi republicană este după exemplul dlui Cambadélis (secretarul general al Partidului Socialist, demisionat după înfrângerea la scrutinul legislativ – n.r.): în aceste condiţii, îţi dai demisia. Biroul executiv al FN ar fi trebuit să demisioneze”, a declarat Le Pen.

Întrebat dacă şi fiica sa Marine, aflată în fruntea Biroului executiv, ar trebui să demisioneze, preşedintele de onoare al formaţiunii a răspuns: „După părerea mea, da”.

Luni, Marine Le Pen a declarat că i se pare „necinstit” că tatăl său doreşte să se prezinte marţi dimineaţă la şedinţa Biroului politic al Frontului Naţional.

FN a făcut apel împotriva deciziei de toamna trecută prin care justiţia l-a repus pe Jean-Marie Le Pen în funcţia de preşedinte de onoare, după ce fusese exclus din partid în august 2015.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Gardul sediului era blocat marţi dimineaţă cu un lanţ pentru a împiedica accesul lui Jean-Marie Le Pen, după ce liderii partidului, printre care şi Marine Le Pen, l-au prevenit în ultimele zile pe cofondatorul FN că nu-i vor permite intrarea, chiar dacă are acest drept legal.Jean-Marie Le Pen, care...

Preluat de la EVZ