“Avem în continuare dorinţa de a avea performeri, dar ne-am pierdut gustul pentru sport”, a spus Cozmin Guşă 

Cozmin Gușă a precizat, într-un interviu pentru DcNews.ro, că investește de 15 ani în judo, fără să aibă recompense financiare.

“Nu câştig, am recompense morale. Dau bani la judo, dar nu de acum, ci de 15 ani. Am fost în mişcarea asta de când fiul meu s-a apucat de judo. Nu am mai avut soluţie, pentru că au fost nişte defecţiuni de management, nişte bătăi de tabere la Federaţia de Judo, cum se întâmplă în sportul românesc, au gripat activitatea la finalul anului trecut şi atunci am hotărât să candidez şi să preiau pentru o perioadă, nu ştiu cât, managementul. Îi cunosc pe toţi copiii de acolo şi în afară de interesul cu fiul meu, care e o parte, e mic, puteam s-o fac şi fără să fiu preşedinte la Federaţie, m-au interesat şi toţi oamenii ăştia din judo, pe care-i cunosc… E o poveste frumoasă, un sport cu filosofie, cu rezultate”, a declarat consultantul politic.

Cozmin Gușă a mai amintit și de motivele pentru care, în opinia sa, anumite sporturi din România s-au prăbușit.

“Avem foşti campioni neobişnuiţi cu partea de management. Ei fuseseră foarte buni performeri, dar la nivel de antrenorat sau de preşedinţi de Federaţie erau foarte slabi”, a spus Gușă.

“Bătăuşii din port au fost căutaţi. Scouterii existau pe vremea aia, în anii ’50, şi fiecare Federaţie importantă avea căutătorii de talente, care mergeau, într-adevăr, când era vorba de box sau lupte, mergeau prin porturi. Pentru judo mergeau la ţară, exista o bază de selecţie. Erau peste tot oameni interesaţi şi plătiţi de statul comunist. Se duceau acolo unde putea să fie originea unor talente şi aşa am performat. Nu lipsa de finanţare a minat sportul românesc. Am văzut ce am păţit la Rio, batem în lemn să nu fie la fel la Tokyo 2020. Dezorganizarea, oameni nepotriviţi în locuri de conducere, nepotismul. Sportul a fost tot timpul finanţat, numai că cei care luau salarii erau genul de funcţionari de stat care rămâneau acolo fără imaginaţie sau erau, din nefericire, de multe ori, foşti campioni neobişnuiţi cu partea de management. Ei fuseseră foarte buni performeri, dar la nivel de antrenorat sau de preşedinţi de Federaţie erau foarte slabi. Sinecurismul a omorât sportul românesc”.

Analistul politic mai analizează și dezinteresul românilor pentru sport: 

rootstireaActualitate/EsentialSocial
'Avem în continuare dorinţa de a avea performeri, dar ne-am pierdut gustul pentru sport', a spus Cozmin Guşă  Cozmin Gușă a precizat, într-un interviu pentru DcNews.ro, că investește de 15 ani în judo, fără să aibă recompense financiare. 'Nu câştig, am recompense morale. Dau bani la judo, dar nu de acum,...

Preluat de la EVZ