„Suntem martori la o minune în acest caz”, a declarat reverendul Patrick Mahoney, apropiat al familiei lui Charlie, prezent la o nouă înfățișare în fața Justiției, acceptată cu totul excepțional de o instanță din Londra

Charlie Gard, un copil de numai 11 luni, care suferă de o maladie genetică rară, a fost practic condamnat la moarte de mai multe instanțe din Marea Britanie și de CEDO. Aceasta au îmbrățișat opinia clinicii Great Ormond Streea Hospital, unde micuțul este internat, că Charlie trebuie scos de la aparate, ceea ce ar însemna moartea imediată.

Părinții copilului au încercat zadarnic să obțină permisiunea de a-l scoate pe Charlie din spital pentru a-l duce la un tratament revoluționar la o clinică americană. De notat că, în urma mediatizării cazului, s-au strâns din chetă publică peste 1,5 milioane de lire sterline pentru transportul și tratamentul lui Charlie peste Ocean.

Nici măcar să-l ducă pe bebeluș să moară acasă nu li s-a permis celor doi părinți. Donald Trump și Papa Francisc au intervenit public pentru ca părinților să li se redea drepturile asupra copilului.

„Cu  zece zile în urmă, practic nimeni nu îi mai dădea vreo șansă lui Charlie Gard să mai trăiască măcar o zi. Justiția stabilise data la care aparatele trebuia să fie deconectate. Însă Dumnezeu a intervenit”, a declarat părintele Mahoney.

Un tribunal britanic analizează noi dovezi privind cazul lui Charlie, care a ridicat numeroase probleme de bio-etică și privind drepturile părinților asupra copiilor lor.

Doctorul I (numele său nu a fost dezvăluit) din New York, a depus zilele trecut mărturie prin video-conferință în fața instanței britanice, afirmând că el îl poate trata pe Charlie, care are cel puțin 10% șanse ca starea sa să se îmbunătățească.

„În sală s-a simțit un frison de emoție când a spus asta”, a declarat părintele Mahoney. Iar doctorul a adăugat că 10% este cea mai modestă apreciere posibilă, un maxim fiind la 56%.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
„Suntem martori la o minune în acest caz”, a declarat reverendul Patrick Mahoney, apropiat al familiei lui Charlie, prezent la o nouă înfățișare în fața Justiției, acceptată cu totul excepțional de o instanță din Londra Charlie Gard, un copil de numai 11 luni, care suferă de o maladie genetică rară,...

Preluat de la EVZ