loading…

O femeie de 82 de ani a murit și alte trei au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc duminică dimineața pe DE70, în zona comunei doljene Dioști, satul Radomir, unde autoturismul cu care se deplasau, condus de un bărbat de 54 de ani, s-a răsturnat.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, în urma accidentului, două persoane, printre care și femeia de 82 de ani, au rămas încarcerate, iar pompierii au acționat pentru extragerea acestora, concomitent fiind acordate și îngrijirile medicale de urgență pentru celelalte două victime.

Femeia de 82 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator și imediat au fost începute manevrele de resuscitare, însă aceasta nu a răspuns manevrelor specifice, fiind declarat decesul, potrivit .

Celelalte femei rănite în accident, de 82 de ani, 51 de ani și 24 de ani, au fost transportate cu politraumatisme la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Șoferul, un bărbat de 54 de ani, conștient, fără urme vizibile de traumă, a refuzat transportul la spital.

Accidentul s-a produs după ce mașina a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat în șanț, la fața locului acționând echipaje din cadrul ISU Olt, SAJ Olt, ISU Dolj și SAJ Dolj.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/accident-grav-o-femeie-a-murit-iar-alte-trei-au-fost-ranite-dupa-ce-o-masina-s-a-rasturnat-40103.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/accident-grav-o-femeie-a-murit-iar-alte-trei-au-fost-ranite-dupa-ce-o-masina-s-a-rasturnat-40103-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv