”Mă bucur foarte mult de felul în care Putin a ridicat Rusia de pe fundul prăpastiei care a lovit-o în vremea lui Boris Elțîn și a făcut ca oamenii să se mândrească din nou cu istoria și cultura acestora”, a declarat Kusturica, potrivit RT.com.

 Potrivit acestuia, o glumă pro-Putin poate provoca agitație și totodată aduce critici.

”Uitați-vă la istorie, cum [împăratul rus] Nicolas al II-lea a intrat în Primul Război Mondial, din cauza Serbiei, cât de bine ne înțelege Rusia, cât de mult ne înțelegem la nivel cultural, cum împărtășim aceleași valori ortodoxe”, a adăugat  regizorul sârb.

Kusturita a mai susținut faptul că națiunile sârbă și rusă se deosebesc de Occident care caută  prin proeminența binelui comun  să-l impuă asupra unei nevoi individuale, egoiste.

”Serbia și Rusia respectă principiile colectivismului, ne privim istoria și viitorul din acest punct” a spus Kusturica, adăugând că, deși Occidentul ar fi putut atinge progresul economic urmând un set exact de valori opuse, el o vede Societate în care omul este lupul omului.

Anul trecut,Emir  Kusturica a fost distins cu Putin de Ordinul de prietenie al Rusiei, pentru promovarea prieteniei și consolidarea cooperării dintre poporul Rusiei și al Serbiei, precum și popularizarea limbii și culturii ruse în străinătate.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
”Mă bucur foarte mult de felul în care Putin a ridicat Rusia de pe fundul prăpastiei care a lovit-o în vremea lui Boris Elțîn și a făcut ca oamenii să se mândrească din nou cu istoria și cultura acestora”, a declarat Kusturica, potrivit RT.com. Potrivit acestuia, o glumă pro-Putin poate...

Preluat de la EVZ