Liviu Dragnea este subiectul principal de discuţie al oricărei emisiuni unde participă mai mulţi invitaţi care discută despre politica din România.

„Vreau să vă spun un detaliu: Victor Ponta a pierdut fiindcă a cedat. Victor Ponta a pierdut fiindcă şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PSD, fără să-i ceară nimeni. (…) Noi l-am fi susţinut până în pânzele albe. Liviu Dragnea, spre deosebire de Victor Ponta, nu-şi va da demisia şi nu cedează în această bătălie. Vom merge împreună cu el, pentru că este o bătălie pentru Români”, a spus Codrin Ştefănescu.

„În continuare, a declarat: „Vom lua măsuri, în primul rând legate de legislaţie, ca abuzuri să nu se mai poată petrece. În primul rând, electoratul nostru şi cei care ne-au votat – le-am promis că vom readuce democraţia în România – aşteaptă de la noi un pachet legislativ în sensul acesta. (…) Ţara suferă de ani de zile. Zi de zi, auzim despre abuzuri incalificabile. (…) Pe capul lui Dragnea, s-a pus un preţ. Avem nouă oameni în partid care ne-au spus cu subiect şi predicat: când am fost la anchetă, ni s-a spus – nu vrei să meargă dosarul mai departe sau nu vrei să-ţi luăm şi familia şi copiii, declari ceva de Dragnea, orice”, a mai adăugat acesta, conform antena3.ro.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Liviu Dragnea este subiectul principal de discuţie al oricărei emisiuni unde participă mai mulţi invitaţi care discută despre politica din România.„Vreau să vă spun un detaliu: Victor Ponta a pierdut fiindcă a cedat. Victor Ponta a pierdut fiindcă şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PSD, fără să-i...

Preluat de la EVZ