Ministerul Afacerilor Externe transmite că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar produs vineri dimineața în Barcelona, din primele informații starea lui nefiind una gravă.

Potrivit datelor furnizate agenției Mediafax, printre victimele accidentului din Barcelona se află și un cetățean român.

Acesta nu a suferit răni grave, susține aceeași sursă.

”Până în prezent autoritățile locale au confirmat existența unui cetățean român printre victimele accidentului. Acesta se află internat într-o unitate spitalicească din Barcelona, prezentând răni ușoare. Oficiul

Consular a contactat unitatea spitalicească pentru a obține informații cu privire la situația acestuia”, precizează MAE.

Cel puțin 48 de persoane rănite, dintre care cinci în stare gravă, în urma unui incident feroviar în orașul spaniol Barcelona, informează BBC News online.

Incidentul s-a petrecut în cursul dimineții de vineri în stația Francia din centrul orașului, unde un tren nu a frânat la timp și a lovit barierele instalate în zona stației. Cel puțin 18 persoane au fost transportate la spital, printre cei răniți fiind și mecanicul care conducea trenul.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/accident-feroviar-la-barcelona-un-roman-se-afla-printre-cei-48-de-raniti-40587.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/accident-feroviar-la-barcelona-un-roman-se-afla-printre-cei-48-de-raniti-40587-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv