Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat, joi, când consistoriul a discutat cazul său, deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi, potrivit rtv.ro.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat, joi, că membrii Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au judecat cazul preotului Cristian Pomohaci şi apoi s-au retras pentru a delibera, urmând ca decizia să fie comunicată astăzi.

”În cele 30 de zile pe care le-a avut la dispoziţie pentru a-şi prezenta probe sau dovezi care sa-l dezvinovăţească, părintele Cristian Pomohaci a înaintat centrului eparhial o singură cerere prin care a solicitat retragerea temporară din preoţie pe motive de sănătate. Ieri (miercuri – n.r.), cererea şi dosarul părintelui au fost discutate în permanenţa consiliului eparhial iar dosarul a fost trimis spre judecare Consistoriului eparhial care s-a întrunit astăzi (joi – n.r.) începând cu ora 12.00. Membrii consistoriului s-au retras pentru a se pronunţa asupra sentinţei şi ea va fi făcută publică mâine dimineaţa (vineri – n.r.). Părintele Cristian Pomohaci nu a fost prezent la proces, avea dreptul să se prezinte”, a declarat preotul Oliviu Butoi.

 Cristian Pomohaci mai este cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani.

La sfârşitul lunii iunie, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a decis ca preotul Cristian Pomohaci să fie oprit de la slujire timp de 30 de zile, perioadă în care să îşi pregătească o apărare cu care să vină în faţa reprezentanţilor arhiepiscopiei pentru a demonta acuzaţiile care i se aduc de corupere sexuală a unui minor.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Preotul Cristian Pomohaci nu s-a prezentat, joi, când consistoriul a discutat cazul său, deşi fusese invitat să aducă probe şi dovezi pentru a se dezvinovăţi, potrivit rtv.ro.La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Oliviu Botoi, a declarat, joi, că membrii Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei...

Preluat de la EVZ