Joi și vineri a avut loc ședința Comisiei pentru Regulamente și Statut a Sfântului Sinod. Pe surse se spune că acest for a dat liber Sfântului Sinod la judecarea cazului Episcopului Hușilor, Corneliu, filmat în ipostaze compromițătoare, în compania unui elev de la Seminarul din Huși, unde Bârlădeanu era profesor. Totuși, în comunicatul oficial de după ședință se spune că regulamentele și legile interne ale Bisericii Ortodoxe Române ar trebui schimbate, fiind căutate modele la bisericile surori.

Comisia, reunită la ordinul Preafericitului Patriarh Daniel, ar fi trebuit să stabilească procedura în care se vor administra probe, cine va fi audiat, ce mitropoliți vor vota decizia finală ( de exemplu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei este cel care a cerut ancheta morală) în cadrul reunirii Sfântului Sinod, convocat pentru data de 17-18 august, imediat după încheierea Postului.

Reunirea Comisiei de Regulamente și Statut a fost necesară pentru că, printr-un referat din 17 iulie, Cancelaria Sfântului Sinod a observat „necesitatea unor precizări statutare și regulamentare referitoare la cercetarea și judecarea unui ierarh”.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a spus că ar fi bine ca până atunci să apară o expertiză pe imagini, dar nu a condiționat judecarea cazului de acest fapt. Episcopul a spus că este victima unei înscenări și că filmarea, prezentată după ce trei preoți vasluieni au fost trimiși în judecată pentru șantaj, este trucată.

Decizia Sfântului Sinod de după reuniunea din 17-18 august va fi transmisă la Comisia Canonică, Juridică și de Disciplină care, potrivit regulamentului Bisericii Ortodoxe Române, „urmărește aplicarea Sfintelor Canoane, a Statutului, a regulamentelor și hotărârilor organismelor centrale bisericești; face cercetarea canonică a candidaților de arhierei; judecă recursurile clericilor în caz de caterisire; analizează și face propuneri plenului Sfântului Sinod în legătură legislația de stat referitoare la cultele religioase etc.”

O problemă care se pare că a fost ridicată pe parcursul discuțiilor este aceea că Episcopul Hușilor nu are unde declara apel, dacă va dori să conteste hotărârea Sfântului Sinod.

Iată și comunicatul Preafericitului Daniel, Patriarhul BOR:

„În zilele de 27 şi 28 iulie 2017, a avut loc la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti o şedinţă de lucru aComisiei pentru statut şi regulamentea Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul României. Au fost studiate prevederile statutare şi regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoți şi episcopi.

În acest sens, s-a constatat că atât Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată trebuie completate şi amendate privind procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor.

În această privinţă a fost prezentată şi legislaţia bisericească în domeniul respectiv din unele Biserici Ortodoxe surori.

Propunerile Comisiei pentru statut şi regulamente de completare şi explicitare a prevederilor actuale statutare şi regulamentare vor fi prezentate spre analiză şi aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 17 şi 18 august 2017, date pentru care a fost deja convocat şi Sinodul Permanent.

Tag-uri:
patriarhul, daniel, bor, corneliu, husi, scandal, sexual

<!–

–>

evz.ro

libertatea.ro

rtv.net

wowbiz.ro

b1.ro

cancan.ro

infoactual.ro

unica.ro

fanatik.ro

dcnews.ro

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/button-share.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/button-share-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Joi și vineri a avut loc ședința Comisiei pentru Regulamente și Statut a Sfântului Sinod. Pe surse se spune că acest for a dat liber Sfântului Sinod la judecarea cazului Episcopului Hușilor, Corneliu, filmat în ipostaze compromițătoare, în compania unui elev de la Seminarul din Huși, unde Bârlădeanu era profesor....

Preluat de la EVZ