Dacă în urmă cu un secol se credea că sănătatea din praz este ascunsă numai în tulpină, recent s-a demonstrat că frunza sa deţine mult mai multe secrete. Prazul este laxativ, diuretic, calmant, antiseptic, decongestiv, expectorant. Valoarea sa medicinală este pusă în evidență chiar și atunci când este folosit, pur și simplu, ca aliment. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii, pulmonare, cardiace.

Planta stimulează imunitatea, scade riscul cancerului de colon, prostată, sân, ovarian, are efecte laxative, emolient, favorizează eliminarea toxinelor din organism, lubrifiază pereţii intestinali, grăbeşte evacuarea intestinelor, antiinflamator, carminativ, hipotensiv, tonic şi vasodilatator.

Frunzele
Prazul consumat ca atare sau decoctul din frunze poate ajuta la înlăturarea gripei, anginei, afecţiunilor cardiace, arterite, astmului bronşic, bronşitelor, traheitelor, laringitelor, constipaţiei, enterocolitelor, atoniei digestive, fermentaţiilor intestinale şi a altor tulburări digestive.

În uz extern, sub formă de cataplasmă, compresă, spălături locale, planta ajută la vindecarea furunculelor, plăgilor, panariţiului, abceselor şi piodermitei.

Prazul şi preparatele fitoterapeutice din această plantă sunt contraindicate în litiaze renale sau biliare din cauza oxalaţilor (acidul oxalic în contact cu calciul poate forma cristale care se depun în rinichi sau vezica biliară).

Prazul în cosmetică

Cataplasmele din frunze de praz sunt recomandate în cazul tenurilor acneice şi cuperotice. Sucul de praz cu lapte sau zer se aplică pe ten contra pielii înroşite şi a erupţiilor feței. De asemenea, din sucul amestecat cu miez de pâine se obţine o pastă care grăbeşte colectarea în abcese şi furuncule. În plus, dacă puneţi la macerat în oţet o frunză de praz timp de 24 de ore şi aplicaţi ulterior partea umedă pe bătături sau alte zone întărite ale pielii, acestea vor dispărea ca prin minune.

Sursa: GdS.

rootstireaActualitate/EsentialSanatate
Dacă în urmă cu un secol se credea că sănătatea din praz este ascunsă numai în tulpină, recent s-a demonstrat că frunza sa deţine mult mai multe secrete. Prazul este laxativ, diuretic, calmant, antiseptic, decongestiv, expectorant. Valoarea sa medicinală este pusă în evidență chiar și atunci când este folosit,...

Preluat de la EVZ