În vârstă de 31 de ani, Tătărușanu a devenit, astfel, noul goalkeeper al „canarilor”, iar din sezonul viitor va evolua în Ligue 1, sub comanda lui Claudio Ranieri, antrenorul italian care a cucerit titlul în Premier League, anul trecut, cu Leicester.

Fiorentina și Nantes au ajuns la un acord pentru o sumă de aproximativ cinci milioane de euro, notează „Firenze Viola”. La Nantes au mai evoluat patru jucători români: Viorel Moldovan, Florin Bratu, Claudiu Keşeru şi Bănel Nicoliţă. 

Portarul român a declarat că cel care l-a convins să-i aleagă pe „canari” a fost Viorel Moldovan, campion al Franței cu FC Nantes, în 2001. „Am ales FC Nantes datorită antrenorului Claudio Ranieri, care are o mare experienţă, dar şi pentru reputaţia clubului. De asemenea, am vorbit cu Viorel Moldovan, care mi-a spus numai lucruri bune despre Nantes.

Moldovan mi-a spus că este un club important, cu un public foarte cald. În plus, Ligue 1 e un campionat foarte bun, cu jucători excelenţi”, a declarat Tătăruşanu, în cadrul unei conferințe de presă.

rootstireaActualitate/EsentialFotbal extern
În vârstă de 31 de ani, Tătărușanu a devenit, astfel, noul goalkeeper al „canarilor”, iar din sezonul viitor va evolua în Ligue 1, sub comanda lui Claudio Ranieri, antrenorul italian care a cucerit titlul în Premier League, anul trecut, cu Leicester.Fiorentina și Nantes au ajuns la un acord pentru o...

Preluat de la EVZ