Deşi este doar un scenariu, pe care copiii au fost nevoiţi să îl joace, oamenilor li s-a părut puţin ciudată tema aleasă de Angelina Jolie.

Copii săraci au fost puşi să joace o scenă în care furau pentru bani.

Într-un interviu dat, Angelina a declarat că regizorii au fost prin mai multe şcoli sărace şi orfelinate, pentru a găsi copii care au trecut prin diferite greutăţi ale vieţii.

”Directorii de casting au făcut un joc mai degrabă deranjant prin realismul lui: au pus bani pe masă şi le-au cerut copiilor să se gândească la un lucru pentru care ar avea nevoie de ei, apoi să îi înhaţe”, se arată în interviu. ”Directorul se prefăcea că îl prinde pe copil, iar el trebuia să inventeze o minciună”.

Rolul respectiv a fost dat lui Srey Moch, o fată care a fost descoperită într-o şcoală din Cambodgia. ”Srey Moch a fost singurul copil care s-a uitat mult, mult timp la bani”, a spus Jolie. ”Când a fost nevoită să îi înapoieze, a fost copleşită de emoţii. Întrebată mai târziu pentru ce lua banii, a spus că bunicul ei a murit şi că familia nu avea suficienţi bani pentru o înmormântare frumoasă”.

Ambasadoarea UNICEF a fost dur atacată pe reţeaua Twitter.

”Ce joc psihologic crud pe care să îl faci unor copii săraci”, a scris un utilizator de Twitter. ”Angelina Jolie e nebună”.

”Angelina Jolie este clar dusă, dacă ea crede că această formă de exploatare este OK”, a fost un alt mesaj, conform news.ro.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Deşi este doar un scenariu, pe care copiii au fost nevoiţi să îl joace, oamenilor li s-a părut puţin ciudată tema aleasă de Angelina Jolie.Copii săraci au fost puşi să joace o scenă în care furau pentru bani.Într-un interviu dat, Angelina a declarat că regizorii au fost prin mai...

Preluat de la EVZ