Hunedorean de origine, născut la 10 iulie 1949, Eugen Cristian Motriuc, a ales Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ ca loc în care să îşi înceapă cariera de actor.

Distribuit prima oară în 1977 în chipul lui Hernandez din spectacolul “Pâine amară”, de Claude Spaark, în regia lui Constantin Dinulescu, montat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, Eugen Cristian Motriuc a ales totuşi să îşi continue drumul la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, în detrimentul Naţionalului. Acolo, timp de cinci ani, a interpretat roluri în spectacole regizate de Alexandru Tocilescu (1978 – “Nevestele vesele din Windsor”, de William Shakespeare; 1980 – “Program special L.B.”, de Stephen Poliakoff) sau Alexandru Dabija (1979 – “Mihai Viteazul” de Eugen Mandric şi Paul Findrihan; 1980 – “D’ale Carnavalului”, de Ion Luca Caragiale).

La Teatrul Mic din Bucureşti a fost adus în 1983 de Dinu Săraru, fiind distribuit în primul spectacol – “Richard al III-lea”, de William Shakespeare, montat de Silviu Purcărete. Pe scena Teatrului Mic şi a Teatrului Foarte Mic a jucat, timp de trei decenii, peste 20 de roluri, alături de Ştefan Iordache, Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuţă, Dan Condurache, Mihai Dinvale, Coca Bloos, Vali Seciu, Gheorghe Visu.

De la teatru şi-a luat rămas-bun în 2007 cu spectacolul “Război cu Troia nu se mai face”, în regia lui Florin Călinescu, montat pe scena în care şi-a lăsat cea mai bună parte din ani şi cel mai mult din suflet, Teatrul Mic, scrie news.ro.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/eugen-cristian-motriuc-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/eugen-cristian-motriuc-1-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Hunedorean de origine, născut la 10 iulie 1949, Eugen Cristian Motriuc, a ales Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ ca loc în care să îşi înceapă cariera de actor.Distribuit prima oară în 1977 în chipul lui Hernandez din spectacolul “Pâine amară”, de Claude Spaark, în regia lui Constantin Dinulescu, montat...

Preluat de la EVZ