La mai bine de 20 de luni de la tragedie un alt rănit a murit sâmbătă, anunță Observator. Răzvan a pierdut lupta cu rănile provocate de focul din clubul bucureștean. “65. RIP Răzvan şi să-ţi fie bine acolo, lângă Tina”, se arată pe pagina de Facebook “Împreună rezistăm. Nu uitaţi de #Colectiv!”.

“Eram lângă scenă şi m-am dus în spate când a început focul ca să-mi iau prietena. Nu mai era acolo. M-au scos oamenii, a fost un tăvălug“, spunea Răzvan, prietenul Tinei, la scurt timp după tragedia din Colectiv.

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în Sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity,[4] cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”

Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert.

Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național. Ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor Ponta, împreună cu guvernul său, și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 65 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

Sursa Wikipedia, Observator

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
La mai bine de 20 de luni de la tragedie un alt rănit a murit sâmbătă, anunță Observator. Răzvan a pierdut lupta cu rănile provocate de focul din clubul bucureștean. “65. RIP Răzvan şi să-ţi fie bine acolo, lângă Tina”, se arată pe pagina de Facebook “Împreună rezistăm. Nu...

Preluat de la EVZ