Tragicul incident a avut loc la Cluj-Napoca, în căminul 1 al Complexului „Hașdeu”. Vlad Marin absolvise în acest an Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați și participa la Cluj la o tabără de vară. Nu se cunoaște deocamdată de ce a căzut de la etaj tânărul gălățean.

Sâmbătă dimineață, puțin după ora 4,00, un apel la 112 anunța un accident teribil: un tânăr în vârstă de numai 18 ani, din Galați, a fost găsit în fața căminului numărul 1. Deplasați de urgență la fața locului, medicii nu au putut decât să constate decesul tânărului care, potrivit martorilor, ar fi căzut de la etajul 3 al căminului unde era cazat, împreună cu mai mulți tineri (studenți sau elevi), în cadrul unei tabere de vară.

„Deocamdată nu cunoaștem cauza căderii. A fost deschisă o anchetă, iar prima concluzie a medicilor este aceea că decesul a fost provocat de șocul hemoragic provocat de zdrobirea prin cădere pe un plan dur”, a informat purtătorul de cuvânt al poliției clujene.

Acesta a mai precizat că sunt anchetate trei posibile scenarii: accidentul, sinuciderea sau crima.

 Victima tragicului eveniment se numește Vlad Marin, avea 18 ani și era absolvent al Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați. Prietenii îl descriu ca pe un băiat liniștit, fără înclinații suicidare sau spre violență. Se pare că mama tânărului lucrează în învățământ și a fost informatician la Inspectoratul Școlar Județean. Tabăra s-a închis în urma incidentului, iar participanții vor fi trimiși acasă, deși ar fi trebuit să stea până pe data de 3 august, scrie adevarul.ro.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/un-tanar-de-18-ani-a-murit-dupa-ce-a-cazut-de-la-etajul-al-treilea-al-unui-camin-studentesc-40628.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/un-tanar-de-18-ani-a-murit-dupa-ce-a-cazut-de-la-etajul-al-treilea-al-unui-camin-studentesc-40628-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv