Directorul general al UMF Iași, Daniela Druguș,și-a dat demisia din funcția de conducere pe care o deținea în cadrul universității ieșene, iar directorul de comunicații al UMF Iași a cerut suspendarea din funcție pentru 6 luni. Deciziile vin după ce cei doi au fost condamnați de Tribunalul Suceava.

Prof. univ. dr. Viorel Scripcaru, rectorul Univeristății de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa” Iași, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că a primit, luni dimineața, cererea de demisie a directorului general administrativ Daniela Druguș din funcția de conducere și a acceptat-o.

”La fel, am primit cererea de suspendare din activitate din poziția de director al Centrului de Comunicații a domnului Adrian Ciureanu, cerere de suspendare pentru șase luni, la fel cerere pe care am analizat-o, am aprobat-o și am prezentat-o și pe aceasta în Senatul universității.”, a spus prof. univ. dr. Viorel Scripcaru.

Solicitările au fost aprobate în ședința de Senat care a avut loc luni dimineață, programată pentru a valida concursul de admitere.

În ceea ce privește persoana care o va înlocui pe Daniela Druguș, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Iași a declarat că urmează să ia o decizie.

”Voi analiza situația, chiar mâine dimineață (marți – n.r.) voi avea o întâlnire cu conducerea administrativă și voi lua o hotărâre, probabil că va fi o perioadă de interimat și apoi voi decide când și cum voi scoate postul la concurs și care vor fi condițiile de concurs”, a spus rectorul UMF Iași

Legat de suspendarea din funcție a lui Adrian Ciureanu, rectorul UMF Iași a afirmat că nu crede că acesta se va întoarce la serviciu după cele șase luni de suspendare.

”După cum bine știți și cred că știti mai bine decât mine, sentința dată vineri este o sentință care nu este definitivă. Rectorul, adică eu, nu pot să iau la ora actuală o decizie, atâta timp cât o sentință nu este definitivă. Faptul că doamna Druguș și-a dat demisia, faptul că domnul Ciureanu și-a solicitat suspendarea din funcție, eu le consider niște acte, aș spune la doamna Druguș, de onoare, care m-au pus pe mine într-o situație favorabilă în ceea ce privește decizia asupra acestui act din justiție, dar repet, este un act care nu este definitiv”, a adăugat rectorul UMF Iași.

Daniela Druguș este și conferențiar în cadrul UMF Iași, predând la catedra de Economie.

Vineri, fostul rector al UMF Iași a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare de magistrații Tribunalului Suceava, în dosarul în care mai mulți angajați ai Universității de Medicină și Farmacie din Iași sunt cercetați că ar fi trucat licitația pentru platforma de e-learning a instituției. Tot vineri au mai primit condamnări în primă instanță și Daniela Druguș, directorul general al UMF Iași, și Adrian Ciureanu, fost director de comunicații al UMF. Daniela Druguș a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, iar Adrian Ciureanu a primit o pedeaspă de 2 ani pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, luare și dare de mită.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară, Curtea de Apel Suceava.

În total, 18 persoane, între care trei reprezentanți ai unor societăți comerciale au fost vizate de ancheta DNA Iași privind trucarea licitației pentru platforma de e-learning a universității ieșene, proiect realizat din fonduri europene. Valoarea proiectului se ridică la 6,4 milioane de lei.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/demisii-la-umf-iasi-in-urma-sentintei-privind-trucarea-licitatiei-pentru-platforma-de-e-learning-40683.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/07/demisii-la-umf-iasi-in-urma-sentintei-privind-trucarea-licitatiei-pentru-platforma-de-e-learning-40683-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv