Nu toate necazurile sunt dăunătoare. Oricât de neplăcut ar fi, sfârşitul unei căsătorii pare a avea un final fericit pentru femei: în afara beneficiilor terminării unei relaţii ajunse totuşi la cap de linie, sunt avantaje care au valoare pentru ambele sexe, sexul frumos beneficiind în plus de îmbunătăţirea sănătăţii. Teoria este susţinută de un studiu condus de Universitatea din Arizona şi este publicată în Journal of Women’s Health.

Cercetare a fost făcută pe 80.000 de femei

Valorificând informaţiile culese în toate statele nord-americane de Women’s Health Initiative, cercetarea a luat în considerare datele despre sănătatea a circa 80 de mii de femei cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani. Ancheta le-a monitorizat pe parcursul a trei ani, punând accentul pe diferenţele între cele care în acea perioadă au divorţat, acelea care s-au căsătorit  şi în sfârşit acelea care nu şi-au modificat statutul.

După divorţ  femeia se reinventează

S-a aflat că femeile care se căsătoresc  tind să se îngraşe şi să bea cantităţi mai mari de alcool faţă de cele care nu şi-au modificat statutul sentimental şi juridic. Dacă  relaţia se termină, atunci se remarcă o întreagă serie de consecinţe pozitive: se inmulţesc activităţile fizice,  asistăm la îmbunătăţirea dietei şi reducerea kilogramelor în plus. Iar aceasta nu numai în comparaţie cu femeile care în acelaşi interval de timp s-au căsătorit, dar şi cu toate celelalte.

Dar bărbaţii?

Studiul Universităţii Arizona nu a luat în considerare sexul masculin, fiindcă sursa de referinţă nu furniza informaţii utile cercetării. Mergând înapoi pe firul anilor până în 2011, se descoperă că o cercetare condusă la Ohio State University a semnalat că bărbaţii nu sunt în mod special perdispuşi la îngrăşare când se căsătoresc, dar mai bine de 63% iau în greutate după divorţ.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Nu toate necazurile sunt dăunătoare. Oricât de neplăcut ar fi, sfârşitul unei căsătorii pare a avea un final fericit pentru femei: în afara beneficiilor terminării unei relaţii ajunse totuşi la cap de linie, sunt avantaje care au valoare pentru ambele sexe, sexul frumos beneficiind în plus de îmbunătăţirea sănătăţii....

Preluat de la EVZ