Dacă acuzațiile se vor dovedi reale, Niels ar deveni unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria Germaniei.

Un asistent medical din Germania, acuzat că ar fi ucis 84 de pacienți!

Un asistent medical din Germania, Niels H., a fost acuzat că a omorât 84 de pacienți din două spitale din Germania, el fiind deja condamnat la închisoare pe viață după ce a fost găsit vinovat pentru uciderea a peste 30 de persoane, relatează Deutsche Welle.

Dacă acuzațiile se vor dovedi reale, Niels ar deveni unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria Germaniei.

Anchetatorii germani au dezvăluit, azi, că Niels ar fi responsabil pentru 84 de decese. Fostul asistent medical, care a fost deja condamnat la închisoare pe viață, ar fi injectat zeci de pacienți cu medicație împotriva bolilor cardiovasculare în două spitale din orașele germane Delmenhorst și Oldenburg. Potrivit anchetatorilor germani, Niels ar fi vrut ca pacienții să intre în insuficiență cardiacă sau respiratorie pentru a-i resuscita, cu scopul de a-și impresiona colegii. El ar fi săvârșit aceste fapte între 2001 și 2005.

În 2008, Niels a fost condamnat la închisoare, fiind acuzat de tentativă de omor. El a fost prins în timp ce încerca să-i administreze o supradoză unui pacient. Ulterior, în 2015 a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce a fost găsit vinovat de uciderea a trei oameni, cu toate că existau suspiciuni că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. În timpul procesului, Niels a recunoscut în fața unui psiholog că a omorât 30 de persoane la spitalul din Delmenhorst și că a injectat substanțe dăunătoare în organismul a peste 60 de pacienți.

Timp de trei ani, anchetatorii au exhumat trupurile a mai bine de o sută de oameni tratați de asistentul Niels. După finalizarea investigațiilor, Niels este acuzat de uciderea a 84 de oameni.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/un-asistent-medical-din-germania-acuzat-ca-ar-fi-ucis-84-de-pacienti-41629.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/un-asistent-medical-din-germania-acuzat-ca-ar-fi-ucis-84-de-pacienti-41629-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
Dacă acuzațiile se vor dovedi reale, Niels ar deveni unul dintre cei mai mari criminali în serie din istoria Germaniei. Un asistent medical din Germania, Niels H., a fost acuzat că a omorât 84 de pacienți din două spitale din Germania, el fiind deja condamnat la închisoare pe viață după...

Preluat de la romania ntv