Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că principalul duşman al securităţii, fie regională sau mondială, este guvernarea autoritară.

„Securitatea nu este doar o chestiune de înzestrare şi cooperare strategică şi militară, ci poate, în primul rând, una de consolidare şi promovare a democraţiei. Pacea nu este eternă atunci când este încheiată între republici ce se autoguvernează liber şi democratic. Principalul duşman al securităţii, fie aceasta regională sau mondială, este guvernarea autoritară. Când într-o ţară este suprimat un drept sau dispare o libertate, ordinea internaţională devine mai nesigură”, a precizat preşedintele Senatului, potrivit News.ro.

El a adăugat că „s-ar putea, în viitorul imediat, ca una dintre principalele ameninţări la adresa securităţii regionale ori globale să fie propriul nostru pragmatism, tentaţia de a închide ochii la derapajele de la democraţie ale unor aliaţi, în numele unor interese superioare de ordin străin, strategic sau economic”.

Şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale României din străinătate participă, începând de marţi, la Bucureşti, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, eveniment dedicat mizelor politicii externe a României, care se desfăşoară în fiecare an în preajma zilei de 1 septembrie, Ziua Diplomaţiei Române.

Tag-uri: Tariceanu, avertisment, principal, dușman, securitate, guvernare, autoritar, pace, suprimare, drept, libertate, ordine, nesigur, viitor, amenințare, pragmatism, derapaj, aliat, ordin, străin

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tăriceanu AVERTIZEAZĂ. Care este principalul DUȘMAN al securității.

evz.ro

libertatea.ro

rtv.net

wowbiz.ro

b1.ro

cancan.ro

infoactual.ro

unica.ro

fanatik.ro

dcnews.ro

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/button-share-28.pnghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/08/button-share-28-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, că principalul duşman al securităţii, fie regională sau mondială, este guvernarea autoritară. „Securitatea nu este doar o chestiune de înzestrare şi cooperare strategică şi militară, ci poate, în primul rând, una de consolidare şi promovare a...

Preluat de la EVZ