Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a îndemnat ambasadorii români prezenți la Reuniunea Anuală a Diplomației Române de la Camera de Comerț și Industrie a României, să se laude cu creșterea economică de anul acesta și cu faptul că, în România, conform conceptului „value for money”, 100 de euro valorează cât 200 în Marea Britanie sau decât 150 în Germania.

„Reiterez ce a spus și domnul președinte al Camerei de Comerț și industrie a României, Mihai Daraban. Este o informație pe care o cunosc și pe care din punctul meu de vedere nu este una care trebuie să ne satisfacă. România, schimburile comerciale externe desfășoară undeva la 70% din schimburi în interiorul Uniunii Europene, 15% tot în zona europeană, dar non-UE, și doar 15% în rest! Mi se pare o cifră, sincer foarte mică”, a arătat Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, la reuniunea de la Camera de Comerț și Industrie a Românie – CCIR.

România și produsele din țara noastră trebuie să aibă o accesibilitate la nivel global, a subliniat demnitarul, care a anunțat care sunt liniile pe care va merge statul român în întărirea relațiilor cu celelalte state. „E vorba de acțiuni concrete pe care guvernul Tudose le va lua sau deja le-a luat pentru a întări relațiile economice și diplomatice pentru țările unde avem reprezentanți”, a justificat el în fața ambasadorilor. 

Guivernul Tudose are de gând, ca până la jumătatea anului viitor, să restructureze rețeaua de atașați economici, astfel încât să fie acoperite zonele de interes pentru țara naostră, „precum India, China, Japonia și zona din Golf”. 

În același context, ministrul le-a explicat ambasadorilor că ar fi bine să laude în toate părțile realizările din țara noastră. „Toți avem obligația să promovăm România. (…) Și cred că avem astăzi foarte multe măsuri care s-au implementat deja în România în ultimii ani, cu care puteți să vă lăudați. Și atunci când vorbim de cea mai creștere în interiorul Uniunii Europene – de 5,7% – nu cred că toată lumea poate să se laude cu acest lucru. Sincer să fiu nu folosim suficient de mult această informație. (…) După care cred că este foarte important să promovați conceptul de „value for money”! Vă spun, foarte mulți oameni care vizitează țara noastră (…) sunt surprinși de serviciile și de calitatea serviciilor pe care le pot găsi în România și prețul foarte redus pentru acestea. Discutăm de la restaurante, la alt tip de servicii, cumpărături și așa mai departe. Lucru ăsta este crucial câteodată, când, o companie multinațională decide să vină într-o anumită zonă, pentru că există mulți expați. Și normal că și ei își doresc un standard de viață cât se poate de bun. Vă dau un exemplu (…): 100 de euro în România valorează cât 200 de euro în Marea Britanie și cât 150 euro în Germania. Valoarea banilor în România este mult mai mare. Lucrul acesta este un element serios pe care trebuie să-l vindeți mai departe și insist asupra acestui lucru!”, a arătat demnitarul la reuniunea de la CCIR.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a îndemnat ambasadorii români prezenți la Reuniunea Anuală a Diplomației Române de la Camera de Comerț și Industrie a României, să se laude cu creșterea economică de anul acesta și cu faptul că, în România, conform conceptului „value for...

Preluat de la EVZ