Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarația liderului PSD, Liviu Dragnea, despre ambasadorii străini în România care merg la miniștri pentru promovarea intereselor sale.

”Este o declarație revoluționară, pe care nu am mai văzut-o la un om politic din România. E prima dată când la noi în țară se întâmplă așa ceva, la nivel de al treilea om în stat. Nu știu ce l-a determinat pe dl Liviu Dragnea să aibă această atitudine, dar esențial este ca dânsul, dacă a pornit pe această cale, să mențină atitudinea actuală.

În acest moment, ceea ce trebuie făcut este să discute cu Excelența Sa, domnul ambasador Hans Klemm, acele probleme pe care le-a expus. Sprijinul asociațiilor de judecători și de magistrați pentru modificarea legilor justiției reprezintă un argument foarte puternic în fața partenerului strategic al țării noastre.

În rest, a subliniat cu multă delicatețe ceea ce fac ambasadorii occidentali în România și ceea ce ar trebui să facă ambasadorii români în Occident, iar declarația dânsului vine după ce, în Ungaria lui Viktor Orban, ambasadorul Olandei, a fost expulzat ca o măsea stricată fiindcă și-a permis să critice Guvernul de la Budapesta. Mai mult, ambasadorul Ungariei la Haga a fost și el retras de către Guvernul de la Budapesta, deci Viktor Orban a avut o poziție tranșantă, Liviu Dragnea este departe de a face acest lucru, dar este o trezire, o ridicare din genunchi în picioare, sper să rămână în continuare în această poziție” a spus analistul politic Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Liviu Dragnea: Cine ştie, poate cineva se gândeşte că şi asta înseamnă acte de corupţie…

Președintele Camerei Deputaților a spus joi: “Şi eu sunt îngrijorat când ambasadorii merg la miniştri în fiecare zi să promoveze interesele unor companii străine. Cine ştie, poate cineva se gândeşte că şi asta înseamnă acte de corupţie. Că sigur că dacă aţi merge dumneavoastră la ministru să promovaţi interesele companiei domnului Muscă (n.r. proprietarul Combinatului agroalimentar Curtici pe care l-a vizitat joi) veţi avea o problemă. Eu zic să fim mai calmi. O să vedem ce spun specialiştii, ce spun judecătorii, ce spun ceilalţi oameni care nu au interese personale, ci care vor doar ca justiţia din România să funcţioneze şi judecătorii să fie protejaţi. Să nu fim în situaţia în care preşedinta Curţii Supreme să fie certată de nişte procurori. Aşa ceva nu e posibil. Fiecare avem îngrijorările noastre şi fiecare cu îngrijorările lui mergem înainte pentru România”, a declarat Dragnea.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarația liderului PSD, Liviu Dragnea, despre ambasadorii străini în România care merg la miniștri pentru promovarea intereselor sale. ”Este o declarație revoluționară, pe care nu am mai văzut-o la un om politic din România. E prima dată când la noi în țară se întâmplă...

Preluat de la EVZ