EVZ a dezvăluit din august 2016 că servicii medicale și medicamente sunt decontate de CASMB și CNAS pentru pacienți fictivi. Procurorii DNA au făcut, ieri, 50 de percheziții, inclusiv la instituțiile menționate. Vizați sunt Sergiu Ciobanu, fostul consilier al lui George Maior, dar și șeful CNAS, Marian Burcea.

Potrivit surselor EVZ, ancheta ar fi fost declanșată de mai multe plângeri depuse, în ultimii doi ani, de pacienți care au descoperit întâmplător că în numele lor fuseseră decontate servicii de îngrijiri la domiciliu, deși ei nu beneficiaseră vreodată de astfel de servicii. Sunt și plângeri depuse de aparținători ai unor pacienți aflați în stare foarte gravă, cărora CASMB și CNAS le-au refuzat dosarele pe motiv că „nu mai sunt fonduri”. Totodată, ar exista și denunțuri din partea unor administratori de firme de îngrijiri care au fost amenințați că dacă nu dau mită vor fi controlați „la sânge”.

Nume grele în dosar

O altă pistă pe care merg anchetatorii este aceea că unii angajați ai CASMB și CNAS ar deține, prin terți, firme de îngrijiri la domiciliu, pe care le favorizau la aprobarea dosarelor și decontarea serviciilor. În acest caz sunt implicaţi funcţionari importanți din CASMB, care fi fost „protejați ai șefilor instituției” sau ai directorilor din CNAS, dar și col. (r) Sergiu Ciobanu, fostul consilier personal al lui George Maior, șeful CNAS, Marian Burcea și directorul medical al CASMB, Ion Geambașu, care, la închiderea ediției, urmau să fie audiați la DNA.

Funcționarii sunt sus pectați de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune, abuz în serviciu, fals intelectual și în înscrisuri, uz de fals, fals informatic.

Aceste fapte ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016 – august 2017. Procurorii DNA au ridicat, ieri, din CASMB și CNAS, cutii pline cu documente. Dar percheziții s-au făcut și la sediile unor firme de îngrijiri la domiciliu și ale unor persoane.

Decontau servicii fictive

Pentru evitarea depistării fraudelor, funcționarii anchetați „întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al CNAS prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, au explicat surse judiciare pentru News.ro. Doar pe partea de îngrijiri la domiciliu, prejudiciul adus bugetului CSAMB s-ar ridica la 3 milioane de euro.

Mai mult, aceleași surse arată că, în contextul unui control al Curţii de Conturi (CC), angajați din CASMB și CNAS au acţionat în aşa fel încât să împiedice aflarea situaţiei reale privind decontarea anumitor medicamente pe numele unor pacienţi fictivi, prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale care dădeau impresia că neregulile constatate de CC „se încadrau într-o excepţie prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS”. Prejudiciul în acest al doilea caz s-ar ridica circa 7 milioane de lei.

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/casmb-2-rzv.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/casmb-2-rzv-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
EVZ a dezvăluit din august 2016 că servicii medicale și medicamente sunt decontate de CASMB și CNAS pentru pacienți fictivi. Procurorii DNA au făcut, ieri, 50 de percheziții, inclusiv la instituțiile menționate. Vizați sunt Sergiu Ciobanu, fostul consilier al lui George Maior, dar și șeful CNAS, Marian Burcea. Potrivit surselor...

Preluat de la EVZ