„Preşedintele României, Klaus Iohannis, apreciază în mod deosebit mesajul de unitate a Uniunii Europene şi de consolidare a proiectului european transmis astăzi de către preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în discursul susţinut în faţa Parlamentului European. Viziunea Comisiei Europene este aceea a unei Uniuni mai puternice, în deplină concordanţă cu poziţia exprimată în mod repetat de către preşedintele României. Ţara noastră rămâne un partener profund ataşat ideii europene şi pe deplin implicat în eforturile de avansare a integrării, într-o formulă de unitate şi coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre. Este angajamentul ferm al ţării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european, ca obiectiv strategic”, informează Administrația Prezidențială.

Şeful statului apreciază sprijinul Comisiei Europene pentru aderarea României la Spațiul Schengen.  

„În timpul mandatului său la conducerea Consiliului Uniunii Europene, România va continua să acţioneze ferm ca un partener activ, cu o abordare constructivă, unitară şi pro-europeană în ceea ce priveşte măsurile care vor fi adoptate şi care vizează viitorul Uniunii Europene. Preşedintele României apreciază, totodată, reiterarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Klaus Iohannis salută propunerea preşedintelui Jean-Claude Juncker referitoare la crearea unui instrument de sprijin pentru ţările membre UE care aderă la zona Euro, precizând că, în acest fel, ţara noastră va putea beneficia de o importantă susţinere în atingerea obiectivului strategic de adoptarea a monedei unice.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus astăzi, într-un discurs în plenul Parlamentului European la Strasbourg, organizarea unui summit special al UE la Sibiu, în data de 30 martie 2019, la o zi după Brexit. La 12 ani de la aderarea la UE, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, președinția Consiliului UE.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, apreciază în mod deosebit mesajul de unitate a Uniunii Europene şi de consolidare a proiectului european transmis astăzi de către preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în discursul susţinut în faţa Parlamentului European. Viziunea Comisiei Europene este aceea a unei Uniuni mai puternice, în deplină...

Preluat de la EVZ