Pop s-a întâlnit ieri între patru ochi cu președintele PSD, Liviu Dragnea, unul dintre cei care l-au criticat public, liderul PSD spunând după întâlnire că din punctul său de vedere, nu se pune problema unei remanieri guvernamentale în această perioadă.

Portița lui Tudose

Miniștrii social-democrați și premierul Mihai Tudose vor trece săptămâna viitoare prin prima evaluare în fața PSD de la preluarea mandatului, în localitatea Sucevița, unde partidul de guvernământ va discuta despre activitatea propriului cabinet.

Chiar dacă Dragnea spune că nu va cere personal schimbarea unor miniștri, subiectul remanierii ar putea să fie ridicat de premier, care la rândul său i-a apostrofat în ultimele luni pe titularii de la Educație (Liviu Pop), Sănătate (Florian Bodog), Transporturi (Răzvan Cuc). „Nu exclud schimbări în Guvern. (…) Nici eu, nici colegii mei, nu suntem pe vecie aici. Sunt funcții temporare, trebuie să ne facem cât mai bine datoria, o zi, un an, cât o fi”, a spus Tudose, luna trecută

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Pop s-a întâlnit ieri între patru ochi cu președintele PSD, Liviu Dragnea, unul dintre cei care l-au criticat public, liderul PSD spunând după întâlnire că din punctul său de vedere, nu se pune problema unei remanieri guvernamentale în această perioadă.Portița lui Tudose Miniștrii social-democrați și premierul Mihai Tudose vor...

Preluat de la EVZ