Cinci persoane au primit miercuri și joi scrisori de amenințare care conțineau o pudră albă și câteva din ele lame de ras, a precizat poliția din Germania.Una dintre ele era adresată soțului cancelarului, Joachim Sauer, și a fost trimisă la locuința celor doi din Berlin, a informat  poliția din Berlin, relatează AFP, citat de Agerpres.


Alegerile germane între moartea pasiunii şi extremism


Scrisorile, redactate în limba arabă, purtau semnătura unei așa-zise comunități salafiste germane și conțineau mesajul: ”letal, nu atingeți”, a informat canalul public de televiziune ARD pe site-ul său.

Potrivit poliției, pulberea albă era în realitate inofensivă. Unul dintre destinatari, deputatul Verzilor Hans-Christian Strobele, s-a referit la o manipulare. ”Există o anumită probabilitate ca, în pofida utilizării limbii arabe, expeditorii să fie de fapt extremiști de dreapta”, a declarat el pentru ARD.

El a făcut referire la un caz recent când un militar german a planificat atentate împotriva unor personalități de stânga, dându-se drept un solicitant de azil sirian. Bărbatul urmează să fie judecat.


Între liberali, ecologiști și socialiști se joacă rigoarea și euro-coeziunea Germaniei la alegerile de duminică. Pulsul planetei


Duminică, germanii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege un nou parlament naţional. Acest scrutin va decide dacă Angela Merkel va avea sau nu un al patrulea mandat pentru a conduce Germania.

Potrivit celor mai recente sondaje, se pare că Merkel va trece uşor linia de sosire şi va conduce un nou guvern, situaţie pe care mulţi analişti o consideră o garanţie de stabilitate, în aceste vremuri incerte, tulburate de politicile lui Trump şi de Brexit, scrie Der Spiegel.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Cinci persoane au primit miercuri și joi scrisori de amenințare care conțineau o pudră albă și câteva din ele lame de ras, a precizat poliția din Germania.Una dintre ele era adresată soțului cancelarului, Joachim Sauer, și a fost trimisă la locuința celor doi din Berlin, a informat  poliția din...

Preluat de la EVZ