Încoronată Miss Turcia 2017 joi seară, Itir Esen, de 18 ani, a devenit vineri victima mesajului publicat în urmă cu două luni pe Twitter, care a suscitat indignarea a numeroşi internauţi într-o ţară în care memoria victimelor puciului eşuat este foarte importantă.

“Organizaţia Miss Turcia, al cărei obiectiv este să promoveze şi să aibă grijă de imaginea Turciei în lume, nu poate accepta un astfel de mesaj public”, au precizat organizatorii concursului într-un comunicat publicat pe pagina lor de Facebook.

Ei au anunţat că îi vor retrage coroana lui Itir Essen şi au adăugat că nu au văzut tweet-ul în cauză decât “după concurs”.

Cele circa 250 de victime ale tentativei de lovitură de stat fac obiectul unui cult naţional în Turcia, unde portretele lor sunt omniprezente în spaţiul public. În discursurile sale, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan face referire cu regularitate la “martirii” puciului eşuat.

“În această dimineaţă, am celebrat după propriile mele reguli ziua martirilor de la 15 iulie. Am comemorat această zi vărsând prin procură sângele curs de la martirii noştri”, a scris tânăra pe contul ei de Twitter la 16 iulie, a doua zi după comemorarea primului an scurs de la tentativa de puci.

Contul ei de Twitter era inaccesibil vineri, dar organizaţia Miss Turcia a precizat în comunicatul său a stabilit cu certitudine că Itir Esen este autoarea mesajului.

Fiind aleasă Miss Turcia 2017, Itir Esen urma să poarte culorile ţării sale la concursul de frumuseţe Miss World, care va avea loc în China la 11 noiembrie. Coroana ei i-a fost decernată în cele din urmă concurentei de pe locul doi, Asli Sümen.

Itir Essen nu este prima regină a frumuseţii din Turcia care plăteşte costisitor postările de pe reţelele sociale. Anul trecut, Merve Büyüksarac, aleasă Miss Turcia în 2006, a fost condamnată la două luni de închisoare cu suspendare după ce a distribuit pe contul său de Instagram o versiune trunchiată a imnului naţional turc care conţine insulte la adresa preşedintelui Erdogan.

rootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Încoronată Miss Turcia 2017 joi seară, Itir Esen, de 18 ani, a devenit vineri victima mesajului publicat în urmă cu două luni pe Twitter, care a suscitat indignarea a numeroşi internauţi într-o ţară în care memoria victimelor puciului eşuat este foarte importantă.'Organizaţia Miss Turcia, al cărei obiectiv este să...

Preluat de la EVZ