Actul prezentat de Antena 3, la Sinteza Zilei, concret o ordonanță de clasare, dovedește clar prezența Laurei Codruța Kovesi a fost acolo, chiar dacă șefa DNA nu a recunoscut niciodată. 

”Probele testimonial administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6 decembrie 2009 la locuința martorului Oprea Gabriel, respectiv George Maior, Vasile Dîncu, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi, Neculai Onțanu și Anghel Iordănescu au participat la un eveniment de natură privată, la invitația acestuia, nefiind inițiată nicio operațiune de fraudare/viciere a rezultatelor alegerilor prezidențiale”, se arată în document.

Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea, a fost primul care a fost audiat de parlamentari. 

Parchetul a anunțat pe e 24 aprilie că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Dan Andronic a declarat că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, mai marii statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. Jurnalistul a dezvăluit că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Actul prezentat de Antena 3, la Sinteza Zilei, concret o ordonanță de clasare, dovedește clar prezența Laurei Codruța Kovesi a fost acolo, chiar dacă șefa DNA nu a recunoscut niciodată.  ”Probele testimonial administrate în cursul urmăririi penale au relevat, în mod indubitabil, că persoanele prezente în seara zilei de 6...

Preluat de la EVZ