Ana Maria Pătru a mai arătat și dovada că DNA Ploiești i-a sunat copilul pentru a-i aduce la cunoștință că mama sa este chemată la DNA pentru a fi audiată în calitate de suspect într-un nou dosar. Fosta șefă a AEP a declarat că fiul ei a avut un șoc. A fost nevoit să plece de la școală, nemaiputând să se concentreze la ore.

Ana Maria Pătru, urmărită penal pentru trafic de influență

Fosta șefă a AEP a declarat că fiul ei a avut un șoc, după această convorbire. A fost nevoit să plece de la școală, nemaiputând să se concentreze la ore.

În imaginea prezentată la Antena 3 se observă apelul nepreluat din telefonul copilului Anei Maria Pătru, în jurul orei 10:35. Băiatul a revenit cu telefon la numărul respectiv și a întrebat cine a sunat. De celălalt capăt al firului i s-a spus că este vorba despre DNA Ploiești, care ar vrea să o informeze pa mama sa că este așteptată să fie audiată.

Sursă foto: Captură Antena 3

Ana Maria Pătru a mai declarat că i-a reproșat unui comisar faptul că i-a sunat fiul: „De ce insistați pe acest subiect? Nu aveam numărul dvs. de telefon”, ar fi replicat acesta, adăugând că „nu a fost cu intenție”.

Fosta șefă AEP a mai amintit de momentele în care a fost arestată, susținând că era scoasă de sub arest fără a fi însoțită de avocat, o încălcare a legii, și dusă la DNA Ploiești pentru a face denunțuri împotriva unor oameni politici,  în special Liviu Dragnea.

„Nu aveam ce fapte să denunț. Minciuni, că altceva nu aveam ce să le spun”, a declarat Ana Maria Pătru, despre presiunile care au fost puse asupra ei pentru a face denunțuri împotriva șefului PSD.

Într-un interviu acordat jurnalistului Dan Andronic, fosta șefă AEP dezvăluia faptul că s-au făcut presiuni asupra sa pentru a declara altceva decât ceea ce considera că este real.

„Afirm în clar acest lucru şi pot să-l dovedesc. Prietena mea, denunţătoarea Irina Socol, şi avocatul Ovidiu Bulai, care mi-a fost impus, fiind determinată să renunț la avocații pe care-i aveam angajați, plătit de ea, mi-au solicitat să fac denunţuri împotriva mai multor oameni politici, aceasta fiind condiţia pentru a-mi revedea copilul. Luaţi în considerare că asta se întâmpla în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare”, declara Pătru în interviul pentru EvZ.

„Mi s-au cerut DENUNȚURI împotriva lui PONTA, DRAGNEA și GHIȚĂ!” Încă o mărturie CUTREMURĂTOARE care CONFIRMĂ Operațiunea „Noi suntem Statul!” (XXIII)

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/dovada-dna.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/dovada-dna-300x277.jpgrootstireaActualitate/Esential
Ana Maria Pătru a mai arătat și dovada că DNA Ploiești i-a sunat copilul pentru a-i aduce la cunoștință că mama sa este chemată la DNA pentru a fi audiată în calitate de suspect într-un nou dosar. Fosta șefă a AEP a declarat că fiul ei a avut un...

Preluat de la EVZ