După negocierile avute între autoritățile române și cele ucrainiene s-a găsit o serie de soluții astfel ca predarea limba română să poată fi făcută nu doar la clasele primare, așa cum indică legea anterioară, ci și la școala primară și liceu, potrivit unor surse pentru Stiripesurse.ro

În urma întâlnirii de azi la Kiev dintre Liviu Pop, ministrul Educației Naționale și Lilia Grinevich, ministrul Educatiei și Științei din Ucraina s-a decis ca în limba română să se predea în baza anumitor procente în ordine descrescătoare.

Potrivit surselor, Ucraina ar fi propus un procent de 80% din materialul predat la clasele 1-4 să fie în limba română, pentru copiii români și 65-67% la clasele 5-6, urmând ca procentul să scadă la clasele 7-9 la 50%, iar la clasele 10-12 la un procent de  20-30%.

Reprezentanții României au propus procente mai mari, astfel că în acest moment există o negociere între cele două părți.

Legea promulgată de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, impunea predarea în limba română pentru etnicii români din Ucraina doar la clasele primare. 

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
După negocierile avute între autoritățile române și cele ucrainiene s-a găsit o serie de soluții astfel ca predarea limba română să poată fi făcută nu doar la clasele primare, așa cum indică legea anterioară, ci și la școala primară și liceu, potrivit unor surse pentru Stiripesurse.roÎn urma întâlnirii de azi la...

Preluat de la EVZ