Executivul a decis să introducă nouă medicamente pe lista celor compensate sau gratuite, pe bază de prescripție medicală, decizia fiind formalizată printr-o Hotărâre adoptată astăzi.

Cele nouă medicamente nou introduse în lista celor prescrise sunt medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare de 100% din prețul de referință. De aceste medicamente beneficiază bolnavii cu proceduri intervenționale percutane, numai după implantarea unei proteze endovasculare (stent), bolnavii care se află în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli transmisibile – Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție HIV/SIDA, bolnavii cu psoriazis cronic sever (plăci), bolnavii cu mielom multiplu, dar și pentru tratatamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat, înscriși în programul național”, informează Guvernul.

Potrivit estimărilor, în anul 2017, decontarea se va încadra în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate alocat medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum / cost-volum-rezultat, respectiv bugetul alocat medicamentelor pentru boli cu risc crescut utilizate în programele naționale de sănătate curative.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/noua-medicamente-au-fost-introduse-pe-lista-medicamentelor-compensate-sau-gratuite-42632.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/noua-medicamente-au-fost-introduse-pe-lista-medicamentelor-compensate-sau-gratuite-42632-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv