La zece zile de la furtuna puternică în timpul căreia cinci persoane din județul Timiș au murit, în trei localități curentul electric este asigurat de generatoare, fiind depuse la Protecția Consumatorilor aproape 640 de sesizări la adresa Enel.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Prefectura Timiș, situația lipsei energiei electrice s-a remediat în majoritatea celor 130 de localități care au rămas fără curent după furtuna puternică din data de 17 noiembrie, când au fost afectate peste 100.000 de persoane.

În acest moment, cele mai grave probleme sunt înregistrate în localitățile Ohaba Română, Rovinița Mare și Gladna Română, unde curentul este asigurat de generatoare.

“Situația lipsei curentului electric s-a remediat în majoritatea localităților. În trei localități (Timișoara, Buziaș, Herneacova) iluminatul stradal a fost restabilit doar parțial, iar în alte trei localități (Ohaba Română, Rovinița Mare, Gladna Română) curentul electric este asigurat temporar de generatoare de energie. De asemenea, mai există localități unde furnizarea curentului electric nu este oprită, însă trebuie înlocuiți stâlpii de electricitate deteriorați de furtună”, a declarat prefectul județului Timiș, Eva Andreaș.

De asemenea, potrivit reprezentanților Prefecturii Timiș, din cauza lipsei curentului, mai mulți locuitori din județ au făcut plângeri la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș. Astfel, luni, 26 septembrie, au fost înregistrate 639 de petiții, precum și o sesizare colectivă, semnată de 114 persoane, pentru întreruperi repetate ale energiei electrice în comuna Șag.

Potrivit Prefecturii Timiș, săptămâna trecută a fost făcută o primă evaluare a pagubelor la nivelul școlilor din Timișoara, a spitalelor și a unităților Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, Guvernul a alocat 2.090.000 lei pentru reparații la școli din Timișoara, 320.000 lei pentru reparații la Institutul de Boli Cardiovasculare și Spitalul Lugoj și 1.109.000 lei pentru reparații la clădirile MAI afectate de furtună.

Totodată, Prefectura Timiș a solicitat Guvernului o nouă sumă de bani pentru despăgubiri, de peste cinci milioane de lei.

“A continuat, în județ evaluarea pagubelor de către trei echipe de specialiști la școli, sedii de primării, unități de cult, iar în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență din data de 26 septembrie a fost aprobată suma de 5.175.784 lei. Urmează ca în următoarea ședință de Guvern, să se aloce fondurile solicitate de județul Timiș”, comunică reprezentanții Prefecturii Timiș.

Cinci persoane și-au pierdut viața, în data de 17 sepembrie, în județul Timiș, în timpul furtunii puternice. Trei dintre acestea au murit într-un parc din Buziaș, după ce un copac a picat peste ele, o femeie a decedat la grădina zoologică din Timișoara, fiind lovită de o creangă, iar un tânăr de 24 de ani a murit după ce mașina în care se afla a fost strivită de poarta de intrare în oraș, de pe Calea Lugojului.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/la-10-zile-de-la-furtuna-puternica-in-3-localitati-din-timis-curentul-este-asigurat-cu-generatoare-42614.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/la-10-zile-de-la-furtuna-puternica-in-3-localitati-din-timis-curentul-este-asigurat-cu-generatoare-42614-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv