Două femei, care mergeau pe marginea unui drum neiluminat din comuna harghiteană Sântimbru, au murit, în timpul nopții de miercuri spre joi, după ce au fost lovite într-o curbă periculoasă de un șofer de 18 ani.

Potrivit Poliției Harghita, cele două femei, care au murit se deplasau pe partea carosabilă, în aceeași direcție cu mașina care le-a lovit.

”Un șofer de 18 ani, din comuna Sânsimion, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 123/A, pe raza comunei Sântimbru spre localitatea sa de domiciliu, la ieșirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată și presemnalizată ca atare, le-a acroșat pe N.E. de 58 de ani și V.E. de 69 de ani, din localitate, care se deplasau pe partea carosabilă în aceeași direcție, într-un loc prevăzut cu acostament, fără iluminat stradal și fără să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante ori să aibă asupra lor vreo sursă de lumină. În momentul producerii accidentului, din care a rezultat decesul pietonilor, conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, potrivit IPJ Harghita.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/accident-mortal-doua-femei-care-mergeau-pe-marginea-drumului-spulberate-de-un-sofer-de-18-ani-42641.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/09/accident-mortal-doua-femei-care-mergeau-pe-marginea-drumului-spulberate-de-un-sofer-de-18-ani-42641-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv