Într-o întrevedere cu președintele Moon Jae-in, joi, consilierul pentru securitate națională Chung Eui-yong a spus că se așteaptă la o nouă acțiune a Phenianului în jurul datelor de 10 și 18 octombrie, dar nu a dat detalii, scrie Reuters.

Raportul lui Chung arăta că există îngrijorări legate de un conflict militar care să fie declanșat de incidente accidentale, a spus parlamentarul Park Wan-ju, purtător de cuvânt al Partidului Democrat, la guvernare în Coreea de Sud. 

„Președintele a declarat că SUA vorbește despre opțiuni militare și diplomatice, dar Coreea de Sud nu poate intra într-un război din nou”

Tensiunile din Peninsula Coreeană au escaladat în ultimele săptămâni, în timp ce liderul Kim Jong-un și președintele american Donald Trump au făcut un schimb de declarații belicoase și insulte din cauza programului nuclear nord-coreean.

Nordul l-a acuzat pe Trump că i-a declarat război, după ce acesta a avertizat că regimul lui Kim nu va dura, dacă el continuă să amenințe SUA și pe aliații săi, amenințând anterior cu distrugerea totală a Coreei de Nord. 

Phenianul a desfășurat cel de-al șaselea și cel mai mare test nuclear în 3 septembrie și a lansat zeci de rachete anul acesta, accelerând programul care-i va permite să țintească SUA cu o rachetă nucleară. 

SUA și Coreea de Sud sunt, tehnic, în război cu nord-coreenii, după conflictul din 1950-1953, care s-a încheiat cu un armistițiu și nu cu un tratat de pace. 

China, aliatul principal al Coreei de Nord, va fi extrem de nemulțumită dacă Phenianul va testa o rachetă sau va face alte acțiuni provocatoare în timpul desfășurării Congresului Partidului Comunist, organizat o dată la 5 ani, precizează sursa citată.

Malaezia a anunțat, azi, că toți cetățenii săi au interdicție de a călători în Coreea de Nord, din cauza escaladării tensiunilor în regiune. 

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Într-o întrevedere cu președintele Moon Jae-in, joi, consilierul pentru securitate națională Chung Eui-yong a spus că se așteaptă la o nouă acțiune a Phenianului în jurul datelor de 10 și 18 octombrie, dar nu a dat detalii, scrie Reuters. Raportul lui Chung arăta că există îngrijorări legate de un...

Preluat de la EVZ