De asemenea, liderul liberal a spus că în conducerea PNL s-a hotărât prin vot poziţia partidului în privinţa solicitării de demisie a celor trei miniştri.

„Împotriva unuia a început urmărirea penală – Sevil Shhaideh – şi mai sunt doi împotriva cărora există cerere de urmărire penală – Viorel Ilie, la Senat, şi cu Rovana Plumb, la Cameră. Mai mult decât atât, i-am cerut premierului Tudose, care văd că e fată mare în anumite…, joacă pe omul corect, omul cinstit. Păi dacă eşti corect şi cinstit, iniţiază procedura de demitere a acestor miniştri”, a declarat Orban, la B1TV.

Acesta a mai spus că ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, și-a pierdut credibilitatea la nivelul Uniunii Europene.

„Cine o mai primeşte pe Rovana Plumb la nivelul Uniunii Europene, ca ministru al Fondurilor Europene? Câtă credibilitate mai are, apropo de corecta cheltuire a banilor publici, atâta timp cât ea e suspectată de săvârşirea unei fapte de corupţie? Eu nu zic că e vinovată, în mod evident nu zic că e vinovată, dar (…) e principalul om care trebuie să se bată la Bruxelles, în numele României, pentru absorbţia fondurilor europene”, a punctat Orban.

El a opinat că acest fapt demonstrează câtă nepăsare arată cei care guvernează faţă de interesul public.

„Chiar şi acest simplu fapt, în care evident creezi un rău imens României, reduci capacitatea de a atrage bani europeni, reduci credibilitatea României în negocierile care se desfăşoară la Comisia Europeană, arată cât de nepăsători sunt cei care guvernează astăzi (…) faţă de interesul public, faţă de interesul general. (…) De aceea am şi spus că se comportă ca un grup infracţional”, a subliniat Orban.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
De asemenea, liderul liberal a spus că în conducerea PNL s-a hotărât prin vot poziţia partidului în privinţa solicitării de demisie a celor trei miniştri.„Împotriva unuia a început urmărirea penală - Sevil Shhaideh - şi mai sunt doi împotriva cărora există cerere de urmărire penală - Viorel Ilie, la...

Preluat de la EVZ