Aproape 400 de etnici romi care locuiesc într-un bloc din Alba Iulia vor fi evacuați din imobil peste o săptămână, municipalitatea intenționând să-l demoleze și să construiască o parcare supraterană. Circa 50 de locatari au protestat, joi, în fața Prefecturii Alba, de teamă că rămân de drumuri.

Reprezentantul romilor în Consiliul local Alba Iulia, Nicolae Bumbu, a declarat, joi, la protestul din fața Prefecturii Alba, că administrația locală nu le-a oferit o alternativă oamenilor, deși li s-a promis că vor fi relocați.

„Oamenii nu cer decât un acoperiș deasupra capului, oriunde ar fi el. Sunt persoane cu dizabilități și copii care merg la școală în acest bloc. Vine iarna și nu îi poți lăsa în drum. Chiar și unui animal îi cauți un adăpost. O să purtăm un dialog cu subprefectul județului, deoarece prefectul am înțeles că este în concediu. Sperăm să găsim într-un final o soluție pentru ca aceste aproape 400 de suflete să nu rămână în drum. Vom face și o petiție către autoritățile locale”, a declarat Bumbu.

Majoritatea nu au drept de proprietate și stau în chirie, prețul pentru o garsonieră fiind 50 de lei pe lună, iar cei care au cumpărat locuința vor fi despăgubiți.

De asemenea, în cursul acestei săptămâni, locatarii blocului G2 au primit somație pentru a evacua imobilul.

„Vă punem în vedere că în termen de opt zile de la primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul dumneavoastră (n.a. somația) să vă conformați titlului executoriu mai sus arătat, în sensul de a elibera imobilul situat în Alba Iulia, str. Arnsberg, Nr. 20, bloc G2, jud. Alba, proprietatea creditorului UAT Municipiul Alba Iulia. (…) În cazul în care nu vă conformați prezentei somații în termenul indicat, vom proceda la continuarea executării silite, în sensul evacuării imobilului și predării acestuia proprietarului UAT Municipiul Alba Iulia, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, urmând să suportați și alte cheltuieli necesare acestei proceduri”, scrie în somația primită de locatari.

Locatarii au declarat că sunt de acord să plece din garsoniere, însă cer să fie relocați, să aibă un acoperiș deasupra capului.

„Unde o să locuim? Ce o să facem? Așa numai, ne scoate afară?… Dacă nu o să primim o alternativă, când vor veni cu executorul, peste 8 zile, nu vom ieși din bloc până nu ne face alte locuințe. Sau, o să ne mutăm toți la primărie”, a spus unul dintre cei prezenți la protest.

Manifestația a fost pașnică, iar oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de reprezentanții administrației locale, în special față de primarul Mircea Hava. De asemenea, ei au fost nemulțumiți că nimeni reprezentanții primăriei refuză dialogul cu ei și au cerut subprefectului, Monica Popescu, să organizeze o întâlnire.

La protest au participat circa 50 de persoane, inclusiv copii, și au spus că toți sunt nemulțumiți, însă nu au putut participa fiind la serviciu.

Blocul G2 din Alba Iulia, considerat insalubru, va fi demolat, iar în locul său se intenționează construirea unei parcări supraterane.

Sursă foto/video: alba24.ro

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/sute-de-romi-protesteaza-dupa-ce-au-fost-somati-sa-evacueze-un-bloc-unde-se-va-construi-parcare-42651.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/sute-de-romi-protesteaza-dupa-ce-au-fost-somati-sa-evacueze-un-bloc-unde-se-va-construi-parcare-42651-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv