Potrivit lui Iurişniţi, acest opţional este lăsat, în prezent, la latitudinea şcolii dacă să fie studiat sau nu, în condiţiile în care România ocupă primul loc în Europa la sarcini nedorite.

“Doresc ca acest opţional, care este în oferta educaţională naţională în momentul actual, să poată fi aplicat în şcoli o dată pe ciclul de studii. (…) Până la urmă, trebuie să ne gândim la copiii noştri, care trebuie să aibă acces la informaţii sigure, adaptate vârstei, de la ciclul primar până la cel gimnazial şi liceal. Ne amintim foarte bine că suntem pe primul loc în Europa la sarcini accidentale. Nu există aceste informaţii structurate într-un mod unitar în şcoli (…). Mi-aş dori ca acest opţional să se aplice o dată la patru ani şi să nu rămână acolo, aşa, numai dacă vrea profesorul de biologie sau dacă şcoala îşi permite şi la calculul orelor ies catedrele”, a explicat deputatul USR, citată de Agerpres.

Cristina Iurişniţi a mai spus că, din datele colectate de la inspectoratele şcolare, acest opţional se studiază în mai puţin de 10% din şcolile din România, iar la întâlnirile cu asociaţiile de părinţi a constatat că termenul de “educaţie sexuală” este încă un subiect tabu.

Deputatul USR a afirmat că are susţinerea declarată a 35 de parlamentari pentru proiectul său de modificare a Legii 1/2011, dintre care doi de la PSD, dar şi sprijinul Ministerului Sănătăţii, urmând ca în perioada următoare să se întâlnească cu reprezentanţi ai celorlalte partide parlamentare şi ai Ministerului Educaţiei.


rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Potrivit lui Iurişniţi, acest opţional este lăsat, în prezent, la latitudinea şcolii dacă să fie studiat sau nu, în condiţiile în care România ocupă primul loc în Europa la sarcini nedorite. 'Doresc ca acest opţional, care este în oferta educaţională naţională în momentul actual, să poată fi aplicat în şcoli...

Preluat de la EVZ