Anul acesta organizatorii au pregătit un concept inedit, care va surprinde cu siguranță în mod plăcut publicul clujean.

„Întregul eveniment va evidenția eleganța și inovația, conturându-se în jurul unei uimitoare povești multimedia, o călătorie digitală în care spectatorul va descoperi evoluția culturală și socială a Clujului. Conceptul ii aparține regizorului Petre Năstase, cu care am decis să colaborăm începând din acest an și care a adus o plus valoare evenimentului”, declară Cristina Szasz, PR Manager Amprenta Advertising.

Anul acesta, alături de presa locală, importante trusturi media naționale și-au confirmat prezența la eveniment: „Ne dorim dezvoltarea conceptului Premiile Media de Excelență la nivel national, este primul an în care am extins acest concept dincolo de granițele Clujului și avem foarte multă decshidere din partea trusturilor naționale invitate.” – a completat Cristina Szasz.

Laura Cosoi si Dragoș Bucurenci, invitații speciali ai acestei ediții

Așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, evenimentul este prezentat de invitați speciali din industria show biz-ului românesc. Anul acesta, Laura Cosoi și Dragoș Bucurenci, o premieră de altfel pentru acest eveniment, au acceptat invitația organizatorilor de a fi gazdele evenimentului.

Laura Cosoi este cunoscută pentru rolurile sale din serialele de televiziune “La bloc”, „Fete cu lipici” și „Cu un pas înainte”, difuzate pe PRO TV.

 

http://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/premiile-de-excelenta-afis-final.jpghttp://stiri-zilnic.ro/wp-content/uploads/2017/09/premiile-de-excelenta-afis-final-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialDivertisment
Anul acesta organizatorii au pregătit un concept inedit, care va surprinde cu siguranță în mod plăcut publicul clujean. „Întregul eveniment va evidenția eleganța și inovația, conturându-se în jurul unei uimitoare povești multimedia, o călătorie digitală în care spectatorul va descoperi evoluția culturală și socială a Clujului. Conceptul ii aparține regizorului...

Preluat de la EVZ