Cozmin Guşă a mai afirmat că multe personalităţi mondiale l-au respectat şi apreciat pe Generalul Vlad. “Ce trebuie să înţeleagă cei mai tineri este că ceea ce s-a întâmplat în 1989 nu a fost un lucru complet cu efect pozitiv asupra soartei României, dar ceea ce s-a întâmplat pozitiv a avut drept cauza pe Generalul Vlad”, a precizat acesta, explicând că Generalul Vlad a fost întemniţat de către Ion Iliescu şi cei din jurul său pentru că partida care s-a jucat în ’89, partida anti-românească, a câştigat.

“Generalul Vlad facea parte din partida românească care în încercarea de a scăpa de dictatură au sperat că ar putea să impună un regim politic pro-românesc. Asta i-a generat toate necazurile. Şi un detaliu care este de reţinut: General Vlad a locuit toată viaţa într-un apartament foarte modest, de aproape 40 mp, apartament pe care nu a putut nici măcar să îl cumpere. Nu a locuit niciodată într-o casă de protocol. Acel apartament mic pe care şi-a dorit să şi-l cumpere regimurile politice după ’89 nu i-au permis acest fapt pentru nişte motive inventate, lucruri care l-au durut foarte mult. Are nişte nepoţi care o să îi ducă numele mai departe, pe are pe noi mulţi care o să îl evocăm pozitiv. Îi invit pe cei tineri să citească despre rolul generalul Vlad ca să înţeleagă că în România au mai trăit şi români adevăraţi care au încercat după puterile lor, aşa cum a făcut generalul Vlad, să ne fim mai bine. Nu a reuşit şi domnia sa, nu au reuşit nici alţii”, a declarat consultantul politic.

Viața a fost nedreaptă cu Generalul Iulian Vlad…

Conform acestuia, viaţa a fost nedreaptă cu Generalul Vlad pentru că nu i-a acordat din punct de vedere public meritele deosebite pe care le-a avut. “A fost nedreaptă şi pentru că cei care se temeau de general Vlad, majoritatea cu o calitate de trădători de ţară, alţi foşti informatori cărora după ’89 le-a fost frică de lucrurile pe care Generalul Vlad le ştia despre ei, toţi aceştia oameni au încercat să îi amărească viaţa. Nu au reuşit, pentru că Generalul Vlad avea o atitudine de om care trece peste aceste nimicuri”, a precizat Cozmin Guşă.

rootstireaActualitate/EsentialSocial
Cozmin Guşă a mai afirmat că multe personalităţi mondiale l-au respectat şi apreciat pe Generalul Vlad. 'Ce trebuie să înţeleagă cei mai tineri este că ceea ce s-a întâmplat în 1989 nu a fost un lucru complet cu efect pozitiv asupra soartei României, dar ceea ce s-a întâmplat pozitiv...

Preluat de la EVZ