Ieşeanul Costel Acatrinei a crezut că dacă ignorîă amenda data de polițiștii olandezi și revine în România, va scăpoa. Nu s-a întâmplat așa. el a fost dat în judecată de autoritățile olandeze. Judecătoria Iaşi, instanţa care a soluţionat procesul, a dat câştig de cauză olandezilor, obligându-l pe Acatrinei să achite sancțiunea. Conform notificării trimise în România de olandezi, Costel Acatrinei (40 de ani) a pri­mit o amendă de 90 de euro în data de 12 octombrie 2016, aceasta rămâ­nând definitivă pe 23 noiembrie 2016, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti.

„Numitul Acatrinei Costel a parcat un autovehicul cu mai mult de două roţi într-o secţiune stradală prevăzută cu dungă albastră, în condiţiile în care autovehiculul în cauză nu a fost prevăzut cu un disc de parcare pus la vedere. În baza deciziei mai sus menţionată, a fost emisă de către autorităţile olandeze – decizia de impunere a sancţiunii pecuniare totale în cuantum de 90 euro, fiind transmisă autorităţilor române cererea de recunoaştere şi de executare a acesteia, în baza Deciziei – cadru 2005/214/JHA a Consiliului European privind re­cunoaşterea reciprocă a penaliză­rilor financiare“, se arată în motivarea deciziei judecătorilor ieşeni, citați de Adevărul.ro.

Conform aceleiași surse, în ultimele luni zeci de ieşeni au fost chemaţi în instanţă, în special de autorităţile germane şi olandeze, pentru recuperarea amenzilor rutiere. (Sursa foto: boonedam.co.uk)

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Ieşeanul Costel Acatrinei a crezut că dacă ignorîă amenda data de polițiștii olandezi și revine în România, va scăpoa. Nu s-a întâmplat așa. el a fost dat în judecată de autoritățile olandeze. Judecătoria Iaşi, instanţa care a soluţionat procesul, a dat câştig de cauză olandezilor, obligându-l pe Acatrinei să...

Preluat de la EVZ